Cinci gadgeturi cool pentru vară (P)

Cinci gadgeturi cool pentru vara

E anotimpul distracției, al concediilor, al festivalurilor și, bineînțeles, al tehnologiilor de ultimă oră care ne ajută să fim mereu relaxați, mereu în mișcare, mereu concentrați la lucrurile care contează.

Descoperă în lista de mai jos cele cinci gadgeturi cool pe care să le ai alături de tine în acest sezon fierbinte: 

  1. Trotineta electrică – pentru plimbări high-tech

Trotinetele electrice reprezintă unul dintre cele mai populare mijloace de transport alternativ în această vară. Le vedem la fiecare colț de stradă și ne ajută să ne strecurăm prin traficul aglomerat din orașele sufocate. Desigur, ai putea să apelezi la unul dintre cele trei servicii care oferă trotinete în regim de închiriere, dar tarifele nu sunt tocmai mici iar libertatea de mișcare nu este totală, deoarece le poți folosi doar în anumite zone. Mai bine îți cumperi propria ta trotinetă și economisești bani – sunt multe modele accesibile ca preț care oferă și autonomie mare, deci nu mai ai nicio scuză să nu te deplasezi un pic mai eco – și mai cool – în această vară. 

  1. Boxa bluetooth rezistentă la apă – dă volumul mai tare și când ești pe plajă la mare

O boxă bluetooth bună poate transforma orice întâlnire cu prietenii într-o veritabilă petrecere, orice moment de relaxare într-un concert personal. Pentru că vei ajunge, cu siguranță, la mare sau la piscină, noi îți recomandăm o boxă bluetooth rezistentă la stropire și la praf. Există numeroase modele care beneficiază de astfel de caracteristici, iar mărimea, puterea și prețul variază în funcție de buget și de nevoi. Audiție plăcută! 

  1. Gadgetul inovator care încălzește tutunul – tehnologie de vârf pentru fumători

Tehnologia transformă toate aspectele din viețile noastre și, în această vară, dacă ești fumător, promite-ți că vei încerca ceva nou și când vine vorba despre felul în care consumi tutunul. Gadgetul IQOS promite să ofere o alternativă mai bună la fumat. Fiindcă nu arde tutunul, ci doar îl încălzește, IQOS nu generează fum și promite mai multe momente alături de prieteni și cei dragi, fumatul pasiv nemaifiind o problemă, la fel și mare parte din mirosurile neplăcute. 

  1. Camera de acțiune – pentru a surprinde momentele cu adevărat bune

Poate că în această vară ți-ai propus să sari pentru prima dată cu parașuta, să faci mountain biking sau să te dai cu placa în valurile mării. Astfel de momente merită să rămână mereu cu tine, iar o cameră de acțiune te poate ajuta în acest sens. Fie că o prinzi de cască, de rucsac sau de ghidon, un action cam îți e mereu alături și te ajută să-ți înregistrezi peripețiile. Și, chiar dacă nu plănuiești nicio activitate ”extremă”, o cameră de acțiune poate fi un companion desăvârșit și atunci când ești într-un concediu linișitit. 

  1. Smartwatch-ul sau brățara de fitness – pentru un ”summer body” care ține tot anul 

Dacă ți-ai pregătit cu grijă corpul pentru sezonul fierbinte, ai putea face câțiva pași simpli pentru a ți-l menține perfect și după trecerea verii. Un ceas inteligent sau o brățară de fitness smart îți numără pașii, îți monitorizează activitatea fizică și somnul și îți oferă sfaturi prețioase pentru a rămâne în formă tot timpul. Există fel și fel de astfel de gadgeturi de la diverși producători, unele destinate sportivilor de performanță, altele pentru cei care vor doar un stil de viață mai sănătos. Alege un smartwatch potrivit nevoilor tale ca să rămâi ”hot”, dar și conectat la notificările importante.