Posta Romana: Programul Oficiilor pentru Ziua Nationala a Romaniei

Posta Romana Programul Oficiilor Ziua Nationala Romaniei

Posta Romana a publicat programul pe care-l vor avea oficiile sale postale in zilele de 29 noiembrie, 30 noiembrie si 1 decembrie, astazi totul desfasurandu-se normal, chiar daca Guvernul Romaniei a declarat aceasta zi drept una libera.

Posta Romana isi va inchide totusi oficiile postale din toata tara in cursul zilelor de maine si poimaine pentru ca Romanii sa poata sarbatori asa cum trebuie Ziua Nationala a Romaniei, ceva ce desigur ca nu vine ca vreo mare surpriza.

“Bucureşti, 26 noiembrie 2021 – Compania Naţională Poşta Română informează că, în perioada 29 noiembrie – 1 Decembrie, programul de lucru al subunităţilor poştale va fi următorul:

  • luni, 29 noiembrie, toate oficiile din mediile urban şi rural vor avea program de lucru normal,
  • marţi, 30 noiembrie, şi miercuri, 1 Decembrie, toate oficiile din mediile urban şi rural vor fi închise.

Programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora zilele de 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei şi 1 Decembrie – Ziua Naţională a României sunt declarate zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează.

Ca urmare a programului anunţat, este posibil ca trimiterile poştale prezentate în această perioadă să înregistreze timpi mai mari de circulaţie.”