Armata Romana Anunta Activarea Fortei de Raspuns a NATO

Armata Romana Anunta Activarea Fortei de Raspuns a NATO

Armata Romana a anuntat in mod oficial faptul ca forta de raspuns a NATO a fost activata pentru prima oara din cauza razboiului dintre Ucraina si Rusia, iar menirea sa este de a asigura statele din Estul Europei de faptul ca nu vor fi invadate de catre Rusia.

“Forța de Răspuns a NATO activată pentru prima dată.

Declarația Comandantului Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR) privind activarea Forței de Răspuns a NATO.

În ultimele luni, aliații NATO și partenerii europeni au rămas uniți în fața amenințărilor împotriva păcii și securității în Europa. Ca răspuns la invazia neprovocată și nejustificată de către Rusia a Ucrainei, Alianța și-a aliniat forțele operaționale maritime, terestre, aeriene, spațiale și cibernetice pentru a apăra suveranitatea NATO.

Odată cu aprobarea planurilor de răspuns de către Consiliul Nord-Atlantic și în conformitate cu evoluțiile din mediul de securitate, angajăm acum elemente ale Forței de Răspuns a NATO.

Acesta este un moment istoric și este prima dată când Alianța activează aceste forțe de reacție rapidă, cu rol de descurajare și apărare. Ele reprezintă o forță flexibilă, credibilă în luptă, care poate fi folosită în mai multe moduri, utilizând la maximum caracterul lor agil.

Aceste măsuri de descurajare sunt prudente și ne îmbunătățesc viteza, reacția și capacitatea de a-i proteja pe cei un miliard de cetățeni care se bazează pe noi și pe care am jurat să-i apărăm.

Suntem recunoscători aliaților noștri, Canada și SUA, pentru angajamentele recente de a contribui cu încă 7.460 de militari, inclusiv o brigadă blindată, unități de artilerie, o fregată și aeronave de supraveghere, pentru a sprijini acest efort la nivelul întregii Alianțe.

Pe măsură ce NATO implementează aceste măsuri de vigilență sporită pe flancul estic al Alianței, forțele militare aliate vor fi poziționate și se vor antrena pentru a spori pregătirea și interoperabilitatea noastră.

Militarii dumnevoastră, indiferent de categoria de forțe din care provin, sunt gata să protejeze fiecare metru de teritoriu aliat.

Admirăm curajul și tenacitatea Forțelor Armate ucrainene și a cetățenilor în apărarea țării lor.

Alianța rămâne fermă în angajamentul nostru colectiv de a ne apăra și proteja reciproc. Mergând înainte, suntem pregătiți să folosim puterea tuturor forțelor noastre pentru a apăra Alianța.”