Adrian Chesnoiu: Anuntul de Ultima Ora despre Cresterea Preturilor la Alimente

Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii, a transmis un anunt foarte important cu privire la cresterea preturilor la alimente, una dintre cele mai mari din ultimii ani de zile, el spunand totusi ca s-au luat masuri menite sa inverseze acest trend care ingrijoreaza multi romani.

Adrian Chesnoiu vorbeste mai jos despre masurile luate pentru romanii din toata tara, dar si despre ceea ce ar trebui sa se intample in Romania, cel putin cu preturile la rosii, insa ar trebui sa vedem modificari mari inclusiv la preturile altor alimente vandute in Romania.

“Păi din ceea ce ați prezentat dumneavoastră până acum, cred că am atins valul acesta, pentru că, deja, la anumite produse s-a întâmplat mai repede poate decât se așteptau unii și știți foarte bine care sunt cauzele principale, pe care le-am discutat de fiecare dată, în principal creșterea prețurilor la energie și gaze, care au dat peste cap toate domeniile de activitate și au angrenat acel bulgăre de zăpadă care a atins, iată, și agricultura și produsele agroalimentare.

Prin aceste intervenții, pe care statul român și Guvernul României le face, de a acorda sprijin fermierilor noștri în vederea menținerii nivelului de producție constant, dar și celelalte tipuri de sprijin – am lansat pachetul “Sprijin pentru România” acum o săptămână și avem în derulare scheme de ajutor de stat în toate domeniile de activitate, a venit ordonanța pentru plafonarea prețurilor la energie și gaz -, acest set complet de măsuri va atenua în timp și va domoli tendința de creștere a prețurilor.

În ceea ce privește Ministerul Agriculturii, principala prioritate este asigurarea nivelului de producție constant. În momentul în care avem nivel de producție constant, atunci presiunea pe asigurarea cu produse agroalimentare este mai scăzută și, automat, nu mai antrenează creșteri de prețuri.

Eu nu aș spune neapărat luni și v-aş spune că lucrul acesta se va vedea în perioada imediat următoare, pentru că au început să producă fermierii români înscriși în programul “Tomata”, dacă ne referim la roșii. Am avut, la finalul săptămânii trecute, zece producători, care deja începuseră să-și pună pe piață producție proprie.

Săptămâna aceasta numărul lor se va majora și, în perioada următoare, cu siguranță va crește, pentru că sunt peste 17.000 de fermieri înscriși în programul “Tomata” și în momentul în care producția internă de roșii apare pe piață, atunci veți vedea că și prețurile o să înceapă să se domolească și să scadă.”