Ministrul Apararii: Mesajul Oficial de Ultim Moment privind Armata Romana

Ministrul Apararii Mesajul Oficial Ultim Moment Armata Romana

Ministrul Apararii transmite astazi un mesaj oficial important cu privire la Fortele Terstre ale Armatei Romane, o componenta extrem de importanta a sistemului de aparare al tarii, Sfatul Mare Mucenic Gheorghe fiind patronul spiritual al acestora.

Ministrul Apararii vorbeste mai jos despre Fortele Terestre ale Armatei Romane, importanta lor in sistemul de aparare al tarii, dar si curajul si devotamentul aratate de-a lungul timpul de catre acestea, in special in contextul razboiului din Ucraina.

“In calendarul tradițiilor noastre militare, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă este patronul spiritual al Forțelor Terestre Române, ca o recunoaştere a dăruirii, curajului şi devotamentului ostașilor care au activat, în trecut, sau încadrează, în prezent, unitățile acestei importante categorii de forțe a armatei noastre.

Gândurile mele se îndreaptă, în această zi, în primul rând către toți cei care și-au dat viața pentru Țară, de-a lungul vremurilor, știuți sau neștiuți. Suntem în a doua zi a celei mai mari sărbători creștine, Învierea Domnului. Așa cum Hristos a călcat moartea cu moarte, dând lumii speranța vieții veșnice, tot așa, eroii noștri au intrat în nemurire prin sacrificiul lor suprem.

Ne-am rugat, de aceea, în Sfânta Noapte a Învierii și pentru sufletele tuturor eroilor și martirilor noștri, căzuți pentru libertatea și viitorul neamului românesc. Cu o istorie bogată, plină de momente luminoase, dar și de grele încercări, trecute, cu sacrificii și suferințe, dar și cu mândrie și glorie, în marile bătălii în care au fost angrenate de la crearea Armatei României.

Forțele Terestre Române se află, din nou, în fața unei perioade pline de provocări, în care securitatea regiunii noastre este puternic încercată de un conflict declanșat în Ucraina vecină. Căliți în multiplele misiuni internaționale, executate, în ultimele trei decenii în teatrele de operații desfășurate sub egida NATO, ONU sau UE pe mai multe continente în Europa, în Balcanii de Vest, în Asia, unde au luptat în Irak și Afganistan, în Africa.

In multiple misiuni de menținere a păcii, precum și în alte misiuni sau exerciții multinaționale de amploare desfășurate peste hotare sau acasă, alături de forțele celor mai avansate armate ale lumii, militarii Forțelor Terestre Române, de la ostași la generali au demonstrat zi de zi, prin rezultatele lor, că sunt cea mai de preț resursă a acestei categorii de forțe și că merită renumele de desăvârșiți profesioniști pe care și l-au clădit.”