Cazierul Judiciar se Elibereaza Online, Anuntul Politiei Romane privind Procedura

Cazierul Judiciar Elibereaza Online Anuntul Politiei Romane Procedura

Cazierul judiciar se elibereaza online in Romania, iar Politia Romania a publicat un ghid pentru eliberarea sa, cu pasii care trebuie urmati de catre oricine vrea sa obtina acest document, si puteti vedea mai jos ceea ce trebuie sa faceti chiar acum.

Politia Romana spune ca doar astazi cateva mii de persoane si-au obtinut online cazierul, ceea ce desigur ca este o veste extrem de buna pentru foarte multa lume care avea nevoie de acest lucru, si totul de devenit mult mai simplu, in final, pentru noi.

Vă rugăm să ne sprijiniți prin distribuirea acestui mesaj!

Certificatul de cazier judiciar poate fi obținut online începând de astăzi, prin platformele ghișeul.ro și hub.mai.gov.ro.

Certificatul de cazier judiciar se eliberează gratuit și în formă electronică.

Certificatele de cazier judiciar eliberate în formă electronică sunt semnate cu semnătură electronică calificată și sunt asimilate înscrisurilor autentice.

Cum puteți obține certificatului de cazier judiciar electronic?

  • prin intermediul platformei www.ghiseul.ro, pentru utilizatorii care sunt înregistrați sau doresc să se înregistreze în platformă. Solicitarea cazierului se face urmând procedura de validare a identității electronice folosind un card bancar înrolat 3D Secure, emis de o instituție bancară din România. În urma validării, aceștia vor fi redirecționati către platforma Guvernului Romaniei, pentru completarea online a cererii tip.
  • prin platforma Guvernului Romaniei, pentru utilizatorii care nu sunt înregistrați în GHISEUL sau nu dețin un card bancar emis de o instituție bancară din Romania.

Solicitanții vor completa un formular disponibil în platformă, iar pentru a li se stabili cu certitudine identitatea, se vor prezenta fizic, o singură dată, la un ghișeu al MAI care oferă servicii publice.

În prima fază, certificarea identității va fi realizată prin prezentarea la unitățile de poliție care eliberează certificate de cazier, urmând ca în cursul acestui an certificarea identității să poată fi făcută la toate instituțiile MAI care oferă servicii publice (e.g.: Serviciile publice comunitare pentru eliberarea permiselor de conducere, pașapoartelor, cărților de identitate).

După validarea contului, pentru eliberarea certificatului de cazier, cetățenii vor accesa secțiunea „servicii”, vor selecta motivul solicitării dintr-o listă disponibilă, vor trimite cererea precompletată deja cu datele de stare civilă, iar sistemul va genera automat certificatul de cazier judiciar, semnat electronic. Valabilitatea certificatului emis este de 6 luni de la data eliberării.

Sistemul oferă posibilitatea de a verifica autenticitatea documentului, pe baza numărului de înregistrare a certificatului de cazier și al CNP-ului persoanei.