Romania Sustinuta de Malta si Letonia pentru Aderarea la Schengen

Romania Sustinuta de Malta si Letonia pentru Aderarea la Schengen

Romania este sustinuta atat de catre Malta, cat si de catre Letonia, pentru aderarea la Schengen in perioada urmatoare a anului 2023, prima dintre tari detinand si presidintia rotativa a Consiliului de Securitate al ONU in moentul de fata.

Ministrul afacerilor externe Bogdan #Aurescu a avut miercuri, 1 februarie 2023, o convorbire telefonică cu ministrul afacerilor externe al Republicii Malta, Ian #Borg, având ca subiecte principale procesul aderării #României la spațiul #Schengen, dezvoltarea relațiilor bilaterale, precum și intensificarea cooperării la nivel multilateral, mai ales în cadrul #ONU, în contextul în care astăzi, 1 februarie, #Malta a preluat Președinția rotativă a Consiliului de Securitate ONU.

Ministrul Bogdan Aurescu a transmis aprecierea deosebită pentru sprijinul constant al Maltei pentru aderarea României la spațiul Schengen și l-a informat pe omologul maltez cu privire la demersurile recente întreprinse pe plan diplomatic în vederea realizării acestui obiectiv, în dialogul cu partea austriacă, cu președinția suedeză a Consiliului UE și cu omologii din majoritatea statelor membre.

Ministrul Ian Borg a reiterat susținerea Maltei pentru aderarea României la spațiul Schengen, apreciind că nu există niciun motiv ca aceasta să mai fie întârziată nejustificat, în condițiile în care România este complet pregătită, îndeplinind toate criteriile necesare. Oficialul maltez a asigurat că țara noastră poate să conteze pe deplin pe disponibilitatea Maltei de a folosi toate canalele în dialogul cu ceilalți parteneri europeni pe această temă, aderarea României aducând un beneficiu tuturor statelor membre.

Ministrul afacerilor externe Bogdan #Aurescu a avut marți, 31 ianuarie 2023️, o convorbire telefonică cu ministrul afacerilor externe al Republicii Letonia, Edgars #Rinkēvičs, având ca subiect principal procesul aderării României la spațiul #Schengen.

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a transmis aprecierea deosebită pentru sprijinul constant al Letoniei pentru aderarea României la spațiul Schengen și a prezentat detaliat demersurile recente întreprinse pe plan diplomatic în vederea realizării acestui obiectiv, în dialogul cu partea austriacă, cu președinția suedeză a Consiliului UE și cu omologii din majoritatea statelor membre.

Ministrul Edgars Rinkēvičs a reiterat susținerea fermă a Letoniei pentru aderarea României la spațiul Schengen, apreciind că nu există niciun motiv ca aceasta să mai fie întârziată nejustificat, în condițiile în care România îndeplinește toate criteriile necesare. Oficialul leton a exprimat întreaga disponibilitate de continuare a unui dialog activ cu ceilalți parteneri europeni pe acest subiect.