Ministrul Educatiei Explica Schimbarile IMPORTANTE pentru Scoli Anuntate Elevilor

Ministrul Educatiei Explica Schimbarile IMPORTANTE Scoli Anuntate Elevilor

Ministrul Educatiei explica schimbarile importante care au fost anuntate in mod oficial elevilor din Romania, ele fiind gandite de catre Guvern pentru a imbunatati substantial procesul educational din tara noastra, iar mai jos puteti vedea cum se va derula invatamantul liceal conform noilor Legi ale Educatiei.

Ministrul Educatiei explica mai jos tot ceea ce se va intampla cu liceele ca parte din schimbarile pentru noile Legi ale Educatiei, modificariile nefiind substantiale, ci doar va continua in mare parte ca acum, cu unele modificari care au fost cerute de foarte multa vreme de catre foarte multa lume, dupa cum stiti.

“Cu privire la învățământul liceal, acesta se va derula în licee teoretice, licee vocaționale și licee tehnologice și cuprinde clasele a IX-a – a XII-a. Unitățile de învățământ liceal vor funcționa cu respectarea principiului asumării filierei în care școlarizează, în sensul de a școlariza minimum 2/3 dintre elevi corespunzător filierei specifice unității inclusiv în structurile arondate.

În cadrul învățământului liceal, funcționează trei filiere distincte: a) filiera teoretică, cu profilurile umanist și real; b) filiera vocațională, cu profilurile militar, teologic, sportiv, artistic și pedagogic; c) filiera tehnologică, cu profilurile tehnic, servicii, resurse naturale și protecția mediului. Ministerul Educației va stabili criteriile de încadrare a unei unități de învățământ liceal într-una dintre cele trei filiere, teoretică, vocațională sau tehnologică prin metodologie aprobată prin ordin al ministrului educației.

Cu aprobarea Ministerului Educației, pentru situații justificate, unitățile de învățământ liceal pot școlariza mai puțin de 2/3 dintre elevi corespunzător filierei specifice unității. Filiera tehnologică și filiera vocațională au o orientare practică și activitățile de predare/învățare/evaluare se pot derula, parțial, la potențiali angajatori sau instituții relevante, cu care unitățile de învățământ au încheiate contracte de pregătire practică.

În cadrul acestor filiere, se organizează programe menite să dezvolte competențele necesare integrării profesionale ulterioare. Transferul între filierele, profilurile și specializările din învățământul liceal se face începând cu anul școlar următor, în baza unor teste competitive, în funcție de numărul de locuri existente, înainte de atingerea capacității maxime de școlarizare, în conformitate cu prevederile unei metodologii aprobate
prin ordin al ministrului Educației.

Finalizarea a cel puțin trei ani în filiera tehnologică sau a patru ani în cea vocațională/teoretică conferă elevului o calificare de nivel 3 conform Cadrului național al calificărilor și acces direct pe piața muncii, în baza unor probe profesionale specifice sau a unui examen de certificare a calificării profesionale. Elevii din filiera tehnologică pot continua studiile în cadrul aceluiași liceu, în vederea participării la examenul de bacalaureat. Promovarea examenului de bacalaureat le conferă o calificare de nivel 4.”