Nicolae Ciuca Anunta Noi masuri IMPORTANTE Luate in Sistemul Sanatatii

Nicolae Ciuca Anunta Noi masuri IMPORTANTE Luate in Sistemul Sanatatii

Nicolae Ciuca a anuntat in mod oficial o serie de noi masuri luate in sistemul sanatatii din Romania, iar asta pentru ca ele erau necesare, si cerute de foarte multa vreme, mai jos fiind explicate toate pentru romanii din intreaga tara.

Am luat în ședința de astăzi mai multe decizii în sănătate, domeniu care ne preocupă pe toți și căruia i-am acordat o atenție deosebită pe perioada întregului mandat guvernamental.

Astfel, am stabilit, printr-un memorandum, calendarul procedurilor necesare pentru semnarea contractelor de finanțare a mai multor investiții în sănătate până cel târziu la finalul acestui an. Avem în vedere construcția și dotarea a șapte noi spitale județene și a 20 de spitale publice municipale sau orășenești care vor fi fie nou construite, fie reabilitate și dotate.

Finanțarea totală estimată la aproape 2 miliarde de euro va fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Sănătate, și de la Banca Europeană de Investiții.

Avem un calendar strâns ce implică publicarea ghidurilor până la data de 15 mai și lansarea apelurilor până la 10 iulie, astfel încât toate contractele de finanțare să fie semnate în acest an. Sper ca acest calendar să fie unul care să asigure semnarea acestor contracte până la finele anului.

Suntem, de asemenea, în plin proces de semnare a finanțărilor asigurate din Planul Național de Redresare și Reziliență pentru cele 27 de unități medicale sau spitale publice.

Faptul că sistemul de sănătate din Romania are la dispoziție pentru următorii ani un volum de finanțare cum nu a mai avut până în acest moment dovedește preocuparea noastră pentru îmbunătățirea infrastructurii medicale, dar și pentru adaptarea continuă a sistemului de sănătate la nevoile pacienților români şi la cele mai noi standarde în materie de terapie şi de siguranţă.