Revolut are 2.8 Milioane de Clienti in Romania, Orasele cu Cei mai Multi

Revolut 28 Milioane Clienti Romania Orasele Cei Multi

Revolut a anuntat in mod oficial astazi ca are 2.8 milioane de clienti in Romania, o cifra impresionanta care rivalizeaza cu cea a bancilor importante din tara, mai ales ca romanii au depozitat in conturile lor peste jumatate de miliard de euro in ultimul an.

  • Revolut are acum peste 2,8 milioane de clienți retail, în România, prima sa piață din UE, după baza de clienți, și a doua ca mărime la nivel global;
  • Fondată la Londra în 2015 și lansată în mai 2018 în România, Revolut a ajuns la 400 de milioane de tranzacții în fiecare lună la nivel global;
  • După București (540.000 de clienți), Iașiul devine al doilea oraș din România cu peste 100.000 de utilizatori Revolut;
  • În ultimele 12 luni, clienții români au efectuat 236 de milioane de tranzacții cu cardul și au depozitat în conturile lor Revolut mai mult de jumătate de miliard de euro.

Revolut, super-aplicația financiară globală, marchează a cincea aniversare în România, prima sa piață după numărul de clienți retail și a doua ca mărime la nivel global, după Regatul Unit.

Dacă în momentul lansării Revolut oferea transferuri peer2peer (p2p) instant între clienții săi și servicii de schimb valutar, banca digitală challenger din UE a devenit una dintre cele mai populare instituții financiare de pe piața locală, utilizată ca principalul cont bancar.

Peste 70 de funcții și produse au fost propuse clienților, de la Recompense și Magazine la conturi de economisire, de la funcții specifice unui stilul de viață global, cum ar fi Sejururi la investiții în mărfuri și criptomonede, de la o aplicație de călătorie la un cont bancar care le permite clienților să plătească precum localnicii, în peste 150 de țări.

Având în vedere popularitatea tot mai mare a băncii digitale în România, Revolut atinge astăzi o rată ridicată de adoptare în rândul populației active pe piața locală (34%) 1 și o bază de clienți puternică în principalele orașe din țară:

  • București – peste 540.000+ clienți
  • Iași – 100.000 clienți
  • Cluj-Napoca – 92.000 clienți
  • Timișoara – 75.000 clienți
  • Constanța – 68.000 clienți.

Care este profilul clientului Revolut retail din România? Este un bărbat care locuiește într-un oraș mediu sau mare, aparținând segmentului 25-44 de ani (52%), care efectuează cel puțin 144 de tranzacții pe an cu Revolut pentru a plăti bunuri și servicii necesare zi de zi sau pentru a achita facturi la utilități, servicii turistice, servicii de transport, divertisment.

Un client român mediu a cheltuit peste 3.610 de euro cu Revolut în ultimele 12 luni și, în aceeași perioadă, suma totală cheltuită cu Revolut de către clienții locali a crescut cu 15% față de anterioarele 12 luni.