Marcel Bolos: Deciziile Guvernului Romaniei de IMPORTANTA Majora pentru Intreaga Tara!

Marcel Bolos Deciziile Guvernului Romaniei IMPORTANTA Majora Intreaga Tara

Marcel Bolos a anuntat o serie de decizii foarte importante ale Guvernului Romaniei, acestea avand o importanta majora pentru intreaga tara, iar asta deoarece vorbim despre masuri care au la baza necesitatea de a se reduce deficitul bugetar, ele fiind discutate cu reprezentantii Comisiei Europene in prealabil, inainte de a fi anuntate romanilor.

Marcel Bolos explica in mod oficial mai jos ce fel de impact vor avea aceste masuri in Romania, dar si de ce sunt ele necesare in momentul de fata, iar asta pentru ca tara noastra are nevoie sa-si reduca foarte rapid deficitul bugetar, pentru a nu risca sa piarda anumite fonduri europene care ii sunt puse acum la dispozitie de catre UE.

“La sfârșitul acestui an, ținta de deficit bugetar asumată de către România a fost de 4,4% din PIB, iar în luna mai deja aveam un deficit bugetar de 2,33% din PIB, pentru ca mai apoi, în luna iunie, am avut 2,34% din PIB, în luna iulie 2,44% din PIB și, în curând, o să comunicăm și datele oficiale pentru luna august, când deficitul bugetar, după ce se rafinează toate consolidările.

Si se publică conform metodologiei pe care o avem, ținta sau deficitul bugetar pe care îl avem înregistrat este de 2,66% din PIB, adică 42,53 miliarde lei, ceea ce creează, pe bună dreptate, la nivelul Comisiei Europene, îngrijorări din perspectiva evoluţiei deficitului bugetar şi a felului în care România va reuşi să îşi respecte angajamentele pe care şi le-a asumat în relaţia cu Comisia Europeană.

Sigur, în momentul în care au fost publicate rezultatele execuției bugetare, în luna iunie, Comisia Europeană, văzând că deja avem la cinci luni un deficit bugetar de 2,33% din PIB, s-a autosesizat, a fost prezentă la noi în țară, dacă vă aduceți aminte, în luna iulie, când a solicitat în mod expres României să ia măsurile necesare pentru ajustarea deficitului bugetar și pentru a reintra cu evoluția deficitului bugetar în limitele asumate în relația cu Comisia Europeană.

La nivelul Comisiei Europene sunt două regulamente în vigoare: este un regulament pe politica de coeziune – este vorba de Regulamentul 1060 din 2021, unde, la articolul 8, menționează foarte clar că atunci când un stat membru este în procedura de deficit bugetar excesiv, Comisia Europeană își rezervă dreptul de a-i suspenda fondurile europene, iar.

De asemenea, în cel de-al doilea regulament specific Mecanismului de Redresare și Reziliență, la articolul 10, spune că se suspendă; şi, desigur, Comisia Europeană chiar poate să taie parțial fondurile alocate statului membru, dacă nu ia măsuri de corectare a deficitului bugetar.”