Ministrul Educatiei riscuri elevi scoli

Ministrul Educatiei conirma in mod oficial o noua Hotarare de Guvern de ultima ora, care vizeaza toti elevii din toate scolile din Romania, iar asta pentru ca in atentia tuturor este adus de catre Ligia Deca programul prin care se acorda mese gratuit in intregul sistem de invatamant din Romania in viitor. Ministrul Educatiei a gandit acest program pentru a-i ajuta pe elevi sa beneficieze de o experienta educationala cat se poate de buna, in special in cazul celor pentru care exista risc de abandon scolar, una dintre problemele cele mai mari cu care se confrunta sistemul de invatamant din Romania acum. "Programul Național „Masă sănătoasă” constă în acordarea zilnică, cu titlu gratuit, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată, în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Limita valorică prevăzută la alin.(1) cuprinde prețul produselor, cheltuielile de transport, de distribuție și de depozitare a acestora, după caz. Programul Național „Masă sănătoasă” se adresează preșcolarilor și elevilor prezenți la activitățile didactice, pe perioada cursurilor, conform structurii anului școlar. Suportul alimentar nu se acordă pe perioada vacanțelor sau a...

Citeste articolul complet

Ministrul Educatiei riscuri elevi scoli

Ministrul Educatiei riscuri elevi scoli


Cele mai noi știri