
Apple ar urma să prezinte oficial iPhone 18 Pro pe 9 septembrie, iar noi informatii neoficiale indică faptul că startul precomenzilor ar putea veni puțin mai târziu decât în calendarul obișnuit al companiei.
Informațiile vizează și modelul iPhone 18 Pro Max, însă atenția este concentrată în special pe iPhone 18 Pro și pe momentul în care clienții vor putea plasa primele comenzi.
Un calendar diferit față de lansările obișnuite
În mod normal, Apple urmează un tipar foarte clar pentru lansările de toamnă dedicate iPhone, pentru că după evenimentul de prezentare, precomenzile se deschid de regulă în vinerea din aceeași săptămână, iar livrările încep vinerea următoare.
Anul acesta, dacă ar fi fost păstrat acest ritm, ziua standard pentru precomenzi ar fi căzut pe 11 septembri, dar în baza unor informații de la surse apropiate Apple, compania ar putea evita această dată și ar urma să mute deschiderea precomenzilor cu o zi, pe 12 septembrie.
Precomenzile pentru iPhone 18 Pro ar urma să înceapă sâmbătă, 12 septembrie, dar există inclusiv posibilitatea ca ora să fie schimbată, deoarece dacă, în mod obișnuit, precomenzile pornesc la 5:00 dimineața PT, de această dată Apple ar putea deschide vânzările în avans la miezul nopții, ora PT, în ziua de sâmbătă.
Totuși, aceste detalii trebuie privite cu prudență. Sursa menționează că aceeași publicație a oferit anterior o informație greșită despre data de lansare a iPhone 17e. Din acest motiv, data de 12 septembrie pare plauzibilă, însă ora exactă de start ar putea să nu fie corectă.
De ce ar putea fi mutată ziua precomenzilor iPhone 18 Pro/Max
Apple a mai mutat în trecut cu o zi startul precomenzilor atunci când data obișnuită a coincis cu 11 septembrie, dar în plus, 2026 marchează 25 de ani de la atacurile de la 11 septembrie, ceea ce ar putea face și mai probabilă evitarea acestei date.
În acest context, scenariul în care Apple alege o zi de sâmbătă pentru deschiderea precomenzilor pare să capete greutate, chiar dacă nu există încă o confirmare oficială din partea companiei.


Apple a anunțat deja că evenimentul său major dedicat iPhone va avea loc miercuri, 9 septembrie, iar asta înseamnă că prezentarea completă a noii game este la mai puțin de două săptămâni distanță.
Până atunci, informațiile despre iPhone 18 Pro și iPhone 18 Pro Max rămân la nivel de raport și anticipare. Dacă detaliile apărute acum se confirmă, utilizatorii interesați de noile modele ar trebui să se aștepte la un program ușor diferit față de anii trecuți.









































