iPhone 5S este comparat din nou cu smartphone-urile Android intr-un test al autonomiei bateriei

  Google Nexus 5 a fost lansat saptamana trecuta pe piata, iar un website s-a gandit sa ii testeze autonomia bateriei si sa o compare cu cea oferita de catre iPhone 5S si restul smartphone-urilor Android. In baza unui script special care mentinea ecranele active in timpul utilizarii terminalelor, dispozitivele au obtinut scorurile din imagini in testul autonomiei. LG G2 cu a sa baterie de 3000 mAh a iesit invingator detasat, HTC One fiind la o ora distanta de el, in timp ce iPhone 5S are o autonomie mult mai slaba.

  Desi metodologia de test nu este explicata, probabil vorbim despre rularea constanta a unui script care consuma multe resurse si mentine toate componentele in functionare continua, deoarece autonomia este mica in cazul tuturor dispozitivelor. In mod normal ar trebui sa obtineti macar 5 – 6 ore de utilizare de la oricare dintre dispozitivele prezentate in imagine, insa totul depinde de modul in care le folositi in viata de zi cu zi.