Alcatel Onetouch Watch – un smartwatch ieftin si compatibil cu iPhone – CES 2015

Alcatel Onetouch Watch CES 2015

  Alcatel Onetouch Watch este primul smartwatch lansat de catre Alcatel, el fiind prezentat in cadrul CES 2015 pentru toti cei interesati de asemenea produse pentru smartphone-uri. Ceea ce face acest smartwatch interesant din start pentru noi este faptul ca el poate fi utilizat cu terminalele iPhone, iar asta in conditiile in care majoritatea produselor similare nu au aceasta compatibilitate.

  Alcatel Onetouch Watch necesita desigur o aplicatie speciala ce trebuie instalata in terminalele iPhone, sau alte smartphone-uri, ea permitand controlarea sa si instalarea de aplicatii. Prin aceasta aplicatie dedicata vom putea vizualiza inclusiv informatii biometrice preluate de catre senzorii ceasului inteligent, iar in cazul terminalelor Android ea permite inclusiv trimiterea de notificari.

Alcatel Onetouch Watch – un nou smartwatch compatibil cu iPhone

Alcatel Onetouch Watch 1

  Spre deosebire de alte smartwatch-uri similare, Alcatel Onetouch Watch are o baterie suficient de mare pentru a oferi o autonomie a bateriei e pana la 5 zile in diverse conditii de utilizare.  Toata aceasta perioada de utilizare este posibila desi smartwatch-ul are integrat un accelerometru, un giroscop, un altimetru si o busola digitala, ele fiind folosite pentru a afisa informatii in aplicatie.

  Informatiile respective contin detalii despre ciclurile de somn, distantele parcurse zilnic, pasii facuti de catre noi in timpul plimbarilor si caloriile arse in timpul acestor activitati. Separat de acestea, ceasul poate sa ne atentioneze cand ne indepartam prea tare de propriul smartphone si il poate localiza cu un sunet in momentul in care l-am pierdut, deci ofera functii similare cu cele ale altor produse de acest gen.

  Alcatel Onetouch Watch urmeaza sa fie lansat pe piata la pretul de aproximativ 150$ in cursul lunii martie, adica in preajma perioadei in care Apple Watch va fi disponibil pentru utilizatori, asa ca ramane de vazut cat de multa lume va mai fi interesat de el in respectiva perioada.