Google Chrome Beta pentru Mac si Linux lansat

chrome-beta-1 Anuntul a fost facut ieri dimineata pe blogul oficial Google, tot de atunci fiind puse la dispozitie pentru download variantele beta a Google Chrome pentru cele 2 sisteme de operare. Versiunea pentru Mac este similara cu cea oferita utilizatorilor pentru Windows, existand posibilitatea de a adauga teme, noile extensii lansate cu cateva zile in urma, aveti Omnibox si desigur, viteza si stabilitatea care caracterizeaza browser-ul celor de la Google.

Varianta pentru Linux merge pe aceleasi linii, viteza securitate, stabilitate dar si integrarea cat mai buna in sistemul Linux, cum ar fi integrarea Google Chrome cu GTK themes, update-urile fiind administrate de sistemul standard de modificare al package-urilor din Linux, desigur cu promisiunea ca mult mai multe features vor fi disponibile odata cu maturizarea versiunii pentru Linux.

Acum sa vorbim putin de extensii. Practic sunt acelasi lucru ca si add-ons-urile din Firefox, aduc o serie de elemente care lipsesc default din browser, dar care pentru unii sunt necesare si imbunatatesc experienta de navigare pe internet. Daca doriti sa testati extensile pentru Google Chrome, puteti intra pe pagina oficiala, insa sunt disponibile doar pentru utilizatorii de Windows si doar in urma unui update al browser-ului.