Merita update-ul la iOS 4.3/4.3.1?

De cand au fost lansate solutiile de jailbreak pentru iOS 4.3.1 primesc in mod constant intrebari privind update-ul la iOS 4.3.1. Merita sa fac update? Ce aduce nou? Ma ajuta cu ceva? Voi incerca sa va raspund la intrebari in acest articol insa discutia se va imparti in 2 : pentru posesorii de iPhone/iPod Touch si pentru posesorii de iPad/iPad 2. Voi vorbi desigur despre iOS 4.3 pentru ca acolo au fost implementate cele mai importante noutati, iOS 4.3.1 fiind doar un update minor care a blocat solutia de jailbreak pentru iPad 2 si nimic mai mult.

Pentru posesorii de iPhone cea mai importanta functie a iOS 4.3 este Personal HotSpot care ne permite sa facem un Wi-Fi HotSpot din telefonul nostru si sa dam net oricaror alte aparate din jur. Aceasta functie nu merge decat pe iPhone 4 deci pentru cei cu 3GS nu se aplica. iTunes Home Sharing ne permite sa ascultam muzica/vizionam clipuri video din libraria muzicala de pe calculatorul nostru si trebuie sa va spun ca aceasta functie mi-a fost destul de utila pana acum asa ca pentru mine este un motiv de update. Ultimul motiv important “pro” update este noul Nitro Javascript implementat in Safari care imbunatateste viteza de navigare pe internet: paginile se vor incarca putin mai repede si experienta va fi mai placuta. La autonomia bateriei nu am vazut imbunatatiri iar din punct de vedere al performantelor: exista imbunatatiri fata de iOS 4.2.1 insa jailbreak-ul le va “anula” in parte. Desigur ca pentru mine au existat si unele probleme cu aplicatia Camera insa in final a meritat update-ul la iOS 4.3.1.

Pentru posesorii de tablete iPad/iPad 2 aveam posibilitatea de a alege cum sa fie folosit butonul silent, posibilitatea de a activa gesturile multitouch foarte simplu si usor dar si posibilitatea de a folosi un adaptor HDMI, numai pe iPad 2 insa. Safari are desigur implementat acelasi Nitro Javascript care imbunatateste viteza de navigare pe web insa nu avem Personal HotSpot pe tablete desi iPad 3G functioneaza si cu o cartela care are un abonament de internet activat pe ea. Pentru iPad/iPad 2 vorbim despre acelasi imbunatatiri de performanta insa nu stiu cum se comporta solutiile de jailbreak pe niciuna dintre tablete. De asemenea nu stiu cum e autonomia bateriei pe iPad insa pe iPad 2 eu sunt multumit. In concluzie merita update-ul in special pentru gesturile multitouch, Safari-ul mai rapid, si iTunes Home Sharing.

Sper ca v-am lamurit si am acoperit toate intrebarile voastre. In general e bine sa veti ultima versiune a iOS instalata deoarece Apple repara in mod constant buguri ale sistemului de operare.

UPDATE: Un aspect pe care am uitat sa il acopar are legatura cu tweak-urile si aplictiile din Cydia. Multe dintre ele nu sunt inca 100% compatibile cu iOS 4.3/4.3.1 sau nu sunt absolut deloc, compatibile cu aceasta versiune a iOS. Daca folositi multe tweak-uri si aplicatii din Cydia atunci verificati inainte de a face update daca respectivele pachete sunt compatibile cu iOS 4.3/4.3.1.