Avem nevoie de mai mult RAM in iPad 3?

Invitatie pentru evenimentul de prezentare a iPad 3

  iPad 3 va veni cu un Retina Display, un procesor mai rapid si un chip grafic mai bun deci din punct de vedere hardware vorbim despre imbunatatiri majore. Totusi, de doi ani incoace Apple a lasat nemodificata cantitatea de RAM din iDevice-urile noastre desi a implementat in procesor dual-core si un chip grafic extrem de puternic. Oare implementarea unui Retina Display in iPad 3 va aduce si o modificare a cantitatii de RAM? Raspunsul nu este simplu si el depinde de modul in care Apple priveste viitorul tabletei sale. iPad 3 va forta dezvoltatorii sa imbunatateasca semnificativ calitatea grafica a aplicatiilor insa schimbari majore vor avea loc si in jocurile disponibile pentru terminalele noastre. O rezolutie de 2048 x 1536 va avea grafica pe masura iar jocurile vor afisa efecte speciale mult mai complexe daca chip-ul grafic va fi mai puternic iar cantitatea de RAM disponibila in iDevice-urile noastre s-ar putea dovedi a fi insuficienta.

  Trebuie desigur sa luam in considerare si faptul ca tableta va rula filme in format 1080p si ca site-urile web vor arata mult mai bine deci va fi nevoie de mai multa putere de procesare. In momentul de fata iDevice-urile nu au nevoie de mai mult RAM fara a face jailbreak insa privind spre viitor cred ca  actualul hardware nu va face fata chiar atat de usor schimbarilor ce vor veni. Eu consider ca in iPad 3 Apple va mari cantitatea de RAM disponibila in ideea de a isi pregati tableta pentru aplicatiile ce urmeaza sa fie dezvoltate de catre dezvoltatorii sai.

  Cat RAM ar putea include Apple? Cred ca 768MB RAM ar fi “alegerea” corecta in momentul de fata pentru ca saltul la 1 GB ar fi costisitor si nu se prea justifica avand in vedere ca iOS-ul stie sa isi administreze resursele cum trebuie. Voi ce credeti, avem nevoie de mai mult RAM in iPad 3?