Orange Romania devine reteaua cu cel mai bun serviciu de descarcare de fisiere, anunta rezultatelele financiare pentru Q1 2012

  Astazi operatorul de telefonie mobila Orange Romania a anuntat rezultatele financiare pentru Q1 2012 si un punct interesant al anuntului lor a fost certificarea drept reteaua cu cel mai bun serviciu de descărcare de fisiere. Practic Orange Romania a fost declarata reteaua de telefonie mobila cu cel mai rapid internet mobil, certificarea fiind facuta de catre o companie independenta numita P3 Communication si pe website-ul Orange aveti mai multe informatii despre ea. Mai jos aveti comunicatul de presa privind rezultatele financiare.

Grupul France Telecom – Orange anunţă astăzi rezultatele financiare pentru primul semestru al anului 2012.

În prima jumătate a acestui an veniturile Orange România au ajuns la aproape 448 milioane de euro, în scădere cu 2% faţă de perioada similară a anului trecut. Dacă se exclude efectul diminuării tarifelor de interconectare, creşterea veniturilor estede 0,3%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2011. Din totalul acestora aproximativ 228 milioane de euro au fost obţinute în al doilea trimestru, înregistrând o creştere de 4% faţă de trimestrul anterior al anului în curs.

La 30 iunie 2012, Orange România avea 10,045,933 de clienţi. Numărul abonaţilor a depăşit 4 milioane, înregistrând o creştere de peste 83,000 utilizatori în ultimele 6 luni. În prima parte a anului, Orange România s-a menţinut ca lider de piaţă cu o bază de clienţi stabilă, atât pe segmentul de abonamente, cât şi pe cel al cartelelor reîncărcabile, printr-o segmentare adecvată a ofertelor, prin numeroasele avantaje adăugate programului de fidelizare, printr-o nouă platformă PrePay ce permite personalizarea profilului, şi prin noi oferte atractive de internet mobil propuse clienţilor.

La sfârşitul primului semestru, mai mult de 3,5 milioane de clienţi utilizau serviciile Orange de date mobile. În acelaşi timp, în ultimele 12 luni traficul de date realizat de pe smartphone-uri şi tablete, a crescut de aproape 3 ori, fiind susţinut de performanţa reţelei.

În prezent 99.74% din populaţia României beneficiază de servicii de internet mobil la viteze de până la 14.4 Mbps. De asemenea, pentru 33.27% din populaţie (din 549 de localităţi) viteza de transfer de date ajunge până la 21.6 Mbps şi pentru 16.87% (218 localităţi) viteza ajunge până la 43.2 Mbps. În urma finalizării programului de extindere şi modernizare a reţelei, Orange oferă cea mai rapidă reţea naţională de internet mobil. Orange România a fost certificată „reţeaua cu cel mai bun serviciu de descărcare de fişiere” dintre toţi operatorii GSM/UMTS de telefonie mobilă din România. Certificarea a fost obţinută în urma unei campanii independente de măsurători şi performanţă efectuată de P3 Communications, în mai multe localităţi, atât în zone urbane, cât şi rurale.

“Veniturile noastre înainte de efectul diminuării tarifelor de interconectare sunt în creştere faţă de prima jumătate a anului 2011, ca rezultat al iniţiativelor noastre comerciale, al investiţiilor susţinute şi al performanţelor echipei noastre. Ca şi până acum, ne-am dorit să oferim clienţilor o experienţă personalizată în funcţie de necesităţile lor de comunicare. Vom continua să investim astfel încât să asigurăm cea mai bună experienţă de utilizare a serviciilor noastre şi să rămânem în continuare în topul preferinţelor clienţilor” a declarat Jean-François Fallacher, CEO Orange România.

Pentru detalii privind rezultatele financiare înregistrate de Grupul France Telecom-Orange în prima jumătate a anului 2012, vă invităm să consultaţi documentul ataşat.