iOS 7 ne da posibilitatea de a alege formatul in care sunt afisate subtitrarile pentru filme

  Daca folositi aplicatia Videos pentru a vizualiza in mod regulat filme care au atasata o subtitrare, atunci veti fi bucurosi sa aflati ca Apple are pregatit ceva interesant pentru voi in iOS 7. Prin intermediul unui nou meniu disponibil in Settings>General>Accessibility>Subtitles&Captions, compania Apple ne da posibilitatea de a alege cum arata subtitrarile afisate pentru filme. Compania ne pune la dispozitie cateva stiluri pe care crede ea ca le-am putea utiliza, insa daca niciunul dintre ele nu va este pe plac, atunci va puteti genera propriul stil folosind optiunea Create New Style.

  In acest nou meniu, compania Apple ne da posibilitatea de a alege fontul, dimensiunea si culoarea textelor, culoarea si opacitatea background-ului pe care sunt afisate, opacitatea textului in ecran, stilul marginilor literelor si eventual daca dorim ca acel text sa apara in prim-plan. Avand la indemana toate aceste optiuni puteti configura rapid un stil pentru subtitrarile vizibile prin aplicatia Videos a iOS-ului, insa daca nu achizitionati un film cu subtitrare din iTunes Movie Store, atunci trebuie sa va asigurati ca, cel pe care il copiati respecta regulile pentru a intra sub incidenta sistemului acesta.