Cota de piata a iPhone-urilor scade cu 5% in Europa, Apple pastreaza pozitia a doua in topul producatorilor

  Apple a avut un Q1 2013 mai bun decat cel inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut, insa realizarile sale au fost intrecute de catre cele ale competitorilor direct si acest lucru a afectat cresterea inregistrata pe pietele din multe zone de pe glob. Daca in SUA cota de piata a iPhone-urilor a crescut simtitor in Q1 2013, in Europa Apple a pierdut 5% din cota de piata detinuta de catre terminalele iPhone, totul in detrimentul producatorilor de terminale Android. Avand o cota de piata de 25% in trecut, Apple are acum o cota de piata de doar 20%, ea reprezentand vanzari de aproximativ 6.2 milioane de unitati in 3 luni de zile.

  Facand o comparatie cu Samsung, coreenii au vandut mai mult si insumeaza aproape jumatate din totalul vanzarilor de smartphone-uri din Europa, ei fiind urmati de catre cei de la Sony care au inregistrat o crestere spectaculoasa in Q1 2013. In ciuda acestei scaderi a cotei de piata, Apple a inregistrat o crestere de 12% a vanzarilor si a pastrat pozitia a doua in topul vanzatorilor de smartphone-uri, insa acest lucru nu  va dura o vesnicie in aceleasi conditii. La final va spun ca Android-ul are o cota de piata de 69% in Europa, in timp ce iOS-ul are o cota de piata de doar 20%.