Asa urmeaza sa arate carcasa aurie a iPhone 5S

  Daca v-ati speriat crezand ca versiunea aurie a iPhone 5S urmeaza sa va transforme in cocalari in cazul unei achizitii, ei bine realitatea este ca Apple a ales un auriu foarte subtil pentru terminalul sau. De fapt vorbim despre o culoare asemanatoare cu cea a sampaniei, sursele care au oferit informatii despre noul model anuntand de la bun inceput ca asa urmeaza sa arate carcasa. In imaginile acestui articol aveti prezentata o carcasa goala aurie a iPhone 5S in comparatie cu cele ale iPhone 5 si observati ca nu vorbim despre o diferenta foarte mare in ceea ce priveste design-ul.

  Singurele elemente care lipsesc acestei carcase sunt capacele de plastic ce acopera partile superioara/inferioara, iPhone 5S urmand a avea un dual flash LED incorporat langa camera. Ca sa fiu sincer, un iPhone 5S auriu cu o asemenea carcasa arata destul de eleganta si probabil in combinatie cu culoarea alba va arata cel mai bine, desi cei de la Apple sunt capabili sa compbine aproape orice culori astfel incat ele sa fie atragatoare pentru clienti.