CES 2014 – Intel anunta lansarea procesoarelor care vor permite rularea Windows si Android pe acelasi PC

  Un nou pas pentru cresterea popularitatii Android-ului a fost facut in cadrul CES 2014, compania Intel anuntand dezvoltarea unor procesoare capabile sa ruleze atat Windows, cat si Android pe acelasi PC. Prezentate sub brandul Dual OS, viitoarele procesoare vor permite producatorilor de PC-uri sa dezvolte laptop-uri precum ASUS Transformer Book Duet TD300, pe care il vedeti in imaginea de mai sus, ele fiind capabile sa ruleze Windows 8, dar si versiuni ale Android, prin boot separat.

  Solutia prezentata de catre Intel in cursul acestei zile nu este 100% inovativa, Samsung si AMD oferind deja solutii similare in baza tehnologiei Bluestacks, insa era nevoie de o companie ca Intel pentru a da credibilitate sistemului. Cu siguranta vor exista foarte multe persoane interesate sa cumpere PC-uri de acest gen si probabil popularitatea Android-ului va creste in anii urmatori, totul depinzand de modul in care vor functiona aceste noi PC-uri.