Iata cum poti lua usor o TEAPA cand incerci sa achizitionezi un iPhone 5S

  Daca va aflati in cautarea unui iPhone 5S si alegeti sa cumparati dispozitivul de pe unul dintre numeroasele website-uri de licitatii din Romania, atunci ar fi bine sa aveti extrem de mare grija, altfel ati putea pati ceea ce veti gasi detaliat in povestea de mai jos. Tot ceea ce veti citi mi-a fost trimis de catre un cititor al iDevice.ro si asta inainte ca o plangere penala sa fie depusa impotriva vanzatorului, insa daca totul este adevarat, atunci vorbim despre o problema extrem de complexa care implica si o complicitate a functionarilor bancari.

  Nu va pot confirma veridicitatea celor de mai jos, insa ar fi bine sa tineti minte povestea aceasta in eventualitatea in care cineva incearca sa va pacaleasca intr-un mod asemanator.

Pe scurt, mi-a propus asa zis-ul vanzator sa ii trimit banii prin Western Union dar sa nu ii comunic codul MTCN, fara de care dupa regula celor de la Western Union nu poate nimeni sa retraga acei bani, iar apoi sa-l instiintez de plata.
El se va uita pe trackerul online de pe site-ul oficial al Western-ului, acolo unde introduce numarul meu de telefon si site-ul ii raspunde daca am facut sau nu vre-o tranzactie.
 
Dupa ce el confirma ca am facut plata, va pune telefonul comandat de mine pe un maxi-taxi. Eu dupa ce il primesc il pot verifica si apoi daca totul este ok, il sun sa-i spun codul MTCN pentru a putea sa scoata banii.
 
Pana aici mi s-a parut totul credibil, deoarece am primit si eu o data bani prin Western si imi amintesc cum cel de la banca atatea intrebari mi-a pus si cum fara acel cod MTCN nu mi-ar fi dat banii nici in ruptul capului.
 
Insa, din pacate pentru mine, si sper sa nu mai fie si altii in situatia mea, tipul in 20 de minute a reusit sa retraga banii fara acel cod de verificare. 
 
Eu banuiesc ca ori era complice cu cel de la ghiseul de unde a ridicat, ori cel ce i-a dat banii nu l-a intrebat nimic de cod, deci a incalcat regulamentul, ori alt ceva mult mai complicat decat imi pot eu imagina.
 
Am luat legatura cu cei de la Western Union pentru a-mi explica cum a fost posibil sa ridice banii fara cod, insa ei mi-au spus ca la ei s-au respectat toate procedurile legale si pentru a-mi rezolva problema sa fac plangere penala la Politie.
 
Am ramas sa depun plangerea penala, si astept si sper sa-si faca Politia treaba.