iOS 8 Family Sharing – ofera acces familiei la continutul tau iTunes, controleaza-le achizitiile si afla-le locatia!

  iOS 8 Family Sharing este un nou sistem complex conceput de catre compania Apple care ne permite sa ne interconectam iDevice-urile cu toti membrii familiei in doar cativa pasi. Sistemul poate fi activat din meniul Settings>iCloud al iOS 8 in doar cativa pasi si ne ofera pentru inceput posibilitatea de a permite la maxim 6 membri ai familiei sa acceseze orice achizitii facute de catre noi. Prin aplicatia Settings avem posibilitatea de a alege membrii familiei care fac parte din iOS 8 Family Sharing si putem oferi acces la toate achizitiile facute prin Apple ID-ul nostru fara ca celalalt membru al familiei sa il foloseasca logat in terminale.

  Mai mult decat atat, daca aveti copii care folosesc un alt iDevice, acum le puteti monitoriza toate achizitiile si puteti chiar refuza o achizitie facuta de catre ei, sistemul trimitand automat o notificare cand copilul incearca sa achizitioneze ceva. Separat de acestea, Family Sharing aduna toate pozele din iDevice-urile tuturor membrilor familiei impreuna cu toate clipurile video si comentariile pentru ele, astfel ca toti membrii familiei pot accesa rapid acelasi continut.

 Acelasi lucru este valabil pentru intrarile din aplicatiile Calendar sau Reminders, intrarile sau modificarile fiind facute in timp real pe toate iDevice-urile. Daca aveti oricand nevoie de a afla rapid locatia unui membru al familiei, ei bine iOS 8 Family Sharing va ajuta sa descoperiti rapid unde se afla o anumita persoana prin simpla verificare a locatiei, acest sistem fiind extrem de util in cazul in care un terminal este pierdut sau furat.

  iOS 8 Family Sharing este un sistem complex si extrem de interesant, el fiind disponibil numai in iOS 8.