iOS 8.0.1 ar putea fi lansat luna aceasta, iOS 8.0.2 in octombrie

  SVP-ul Apple, Eddy Cue, a promis ca iOS 8.0.1 va fi lansat de catre compania americana in cursul lunii viitoare pentru a activa Apple Pay in iPhone 6 si iPhone 6 Plus, insa iata ca update-ul ar putea veni mai devreme. Compania Apple a descoperit un bug in sistemul HealthKit, care le permite aplicatiilor pentru iOS 8 sa interactioneze cu aplicatia nativa Health, dezactivand intregul sistem pana la rezolvarea problemei care exista in el.

  Pentru ca rezolvarea in sine este mai complicata decat pare, compania Apple a anuntat ca va lansa un update pentru iOS 8 pana la sfarsitul lunii pentru a face serviciul functional. Acest lucru nu poate decat sa insemne ca iOS 8.0.1 va fi disponibil in cursul acestei luni pentru a rezolva problema sistemului HealthKit, si probabil alte cateva probleme adiacente, iOS 8.0.2 urmand a fi lansat luna viitoare pentru a activa Apple Pay.