Optimus Popularis – tastatura cu ecrane in loc de taste

Optimus Popularis este o tastatura lansata de ceva vreme pentru utilizatorii din lumea intreaga, ea fiind gandita special pentru cei care isi doresc un gadget inedit pe birou deoarece tastele obisnuite ale unei tastaturi normale au fost inlocuite cu ecrane tactile care pot fi personalizate.

Da, ati citit bine, Optimus Popularis este o tastatura formata din cateva zeci de ecrane mici pe care utilizatorii le pot configura cu ajutorul unei aplicatii dedicate, astfel ca puteti afisa orice doriti pe ele si le puteti modifica functionalitatea pentru a deveni mult mai productivi decat pana in prezent.

Daca va uitati la clipul video de mai jos veti vedea ca orice buton este capabil sa afiseze orice fel de imagine, inclusiv una incarcata de catre utilizator in aplicatia Optimus Popularis, iar reconfigurarea tastelor face mult mai usoara folosirea aplicatiilor sau a programelor.

Practic, in loc sa vedeti taste peste tot, Optimus Popularis va permite sa le inlocuiti cu iconitele butoanelor functiilor din diverse aplicatii, apasarea lor actionand respectiva functie fara a mai fi necesara selectarea sa folosind un mouse, sau butoanele de meniu prezente in aplicatie.

Mai mult decat atat, Optimus Popularis are integrat si un ecran OLED care strabate tastatura de la un colt la altul, el afisand informatii privind memoria RAM libera a calculatorului, traficul de internet facut si alte cateva date interesante pe care in mod normal nu le-am vedea acolo.

Ca sa fiu sincer, ecranul tastaturii Optimus Popularis imi aduce aminte de ecranul OLED care ar trebui sa fie implementat in noile MacBook ale companiei Apple, iar asa va puteti face o idee in legatura cu ceea ce ar putea oferi compania americana pentru noi inceput de anul acesta.

Tastatura Optimus Popularis este disponibila pentru achizitie din aceasta pagina, pretul variind in jurul valorii de 550 de dolari, suma fiind rezonabila pentru functionalitatea tastaturii.