S-au implinit 9 ani din momentul lansarii iPhone 2G care a revolutionat industria smartphone

Astazi s-au implinit 9 ani din momentul lansarii iPhone 2G, smartphone-ul care a revolutionat industria acestui tip de terminale mobile, aparitia sa pe piata fiind intampinata de cozi foarte lungi in fata magazinelor Apple si stocuri care s-au epuizat la extrem de scurt timp dupa deschiderea locatiilor celor din Cupertino.

Prezentat oficial cu jumatate de an inainte, iPhone 2G a fost lansat intr-o lume care nu astepta aparitia unui asemenea dispozitiv pana in momentul in care Steve Jobs l-a prezentat lumii intregi, presedintii multor companii competitoare luand in ras creatia celor de la Apple, pana in momentul in care au realizat cat de mult s-au inselat.

Apple nu a vandut foarte multe terminale iPhone 2G in primul an de disponibilitate, in principal din cauza stocurilor scazute si a parteneriatelor inexistente cu multi operatori de telefonie mobila, insa in cei 9 ani de existenta ai produsului, el a ajuns sa se vanda in peste 200 de milioane de exemplare anual, incepand cu 2014.

In clipul video de mai jos puteti vedea prezentarea legendara facuta de catre Steve Jobs pentru produsul Apple care avea sa schimbe cu adevarat lumea in care traim, el fiind cea mai mare creatie a companiei Apple din ultimul deceniu si probabil cea mai mare pentru mult timp de acum incolo.

https://www.youtube.com/watch?v=-3gw1XddJuc