Facebook afiseaza postarile interesante in topul News Feed

Pentru ca se apropie sfarsitul saptamanii, cei de la Facebook au anuntat noi schimbari pentru News Feed, compania incepand acum sa puna accent mai mare pe stirile importante, care vor fi afisate in partea de inceput a fluxului de noutati, stirile mai putin importante urmand a fi afisate in mult mai jos si mai rar.

Cei de la Facebook spun ca schimbarea are la baza ideea de a oferi continut relevant si de interes pentru utilizatori, insa de fapt vorbim despre noi schimbari menite sa scoata bani din buzunarele dezvoltatorilor care probabil au cam incetat sa investeasca in promovarea postarilor in cea mai mare retea de socializare de pe glob.

Cum isi va da seama Facebook ce este de interes pentru noi ? Ei bine cu ajutorul Feed Quality Program, un studiu desfasurat la scara larga prin care oamenii declara care sunt stirile de cel mai mare interes pentru ei, insa postarile cu foarte multe like-uri, comentarii, etc, vor aparea oricum in partea principala a News Feed.

Separat de acestea, cei de la Facebook iau in considerare si alte date pentru a determina ce ar fi de interes pentru un utilizator sau altul si pentru a afisa acea informatie cu prioritate in News Feed, insa desigur ca este greu sa ghicesti tot timpul ceea ce oamenii doresc sa vada, exceptie facand clipurile video cu pisici.

Aceasta schimbare pentru modul in care va functiona News Feed este implementata deja si va fi propagata pentru toti utilizatorii in urmatoarele zile.