Android O – functia pe care o va copia din iOS

Android O a copiat cel putin o functie pe care iOS o contine de ani de zile, compania Google urmand a prezenta in curand actualizarea.

Android O este viitoarea versiune a sistemului de operare al companiei Google, ea urmand a fi prezentata in cadrul unei conferinte ce va avea loc in curand. Avand in vedere ca Google I/O se apropie, iata ca astazi apar informatii cu privire la cateva dintre noile functii, una dintre ele fiind copiata in Android O direct din sistemul de operare iOS al celor de la Apple.

Functie pe care Android O o va include si care este preluata de la iOS are legatura cu posibilitatea de a deschide adrese direct intr-o aplicatie de navigatie. iOS are aceasta functie de ani de zile, iar Android O o va oferi pentru utilizatorii Google, astfel ca accesarea unei adrese dintr-un mesaj o va deschide automat in Google Maps, asa cum se intampla in iOS.

Nu se stie daca aceasta functie a Android O va functiona si cu aplicatii terte in afara Google Maps, mai ales ca in iOS doar aplicatia Apple Maps este folosita pentru a le dechide. Exista posibilitatea ca in Android O compania Google sa actioneze in exact acelasi mod pentr a deschide predefinit aceste adrese direct in Google Maps, in locul altor aplicatii.

Android O – functia pe care o va copia din iOS

Android O va fi lansat de catre compania Google intr-un moment in care Android 7.0 a ajuns la o rata de adoptie de doar 2%, infima fata de importanta sa. Problema sta in faptul ca producatorii de terminale Android ofere acu greu catualizarile sistemului de operare, iar Android O nu va rezolva aceasta problema, sau cel putin nu exista informatii in acest sens.

Android O se vrea a fi un update major din partea companiei Google, insa daca nu va aduce o metoda de a rezolva problema update-urilor, atunci totul va fi in zadar. Android O ar trebui sa includa un sistem de actualizare precum cel al iOS, insa acest lucru este greu de realizat avand in vedere diverse configuratii ale terminalelor Android.

Android O urmeaza sa fie prezentat la Google I/O, iar dupa aceea va fi lansata si prima versiune beta pentru noua versiune a sistemului de operare. Atunci vom afla si restul noutatilor importante pe care Android O le va include, probabil si ce altceva a mai copiat compania Google de la iOS.

android o functii ios