WPA3 – noul Standard de Securitate pentru Retelele Wi-Fi

wpa3 securitate retele wi-fi

WPA3 este un nou standard de securitate pentru retele Wi-Fi anuntat astazi de catre organizatia care stabileste standardele in baza carora este implementata tehnologia Wi-Fi in terminale mobile si diverse gadget-uri. WPA3 este considerat a fi un nou standard mult mai sigur pentru retelele Wi-Fi, el simplificand metodele de configurare ale routerelor, in timp ce ofera securitate imbunatatita pentru utilizatori.

Apple, Intel, Microsoft, Samsung, Google si multe alte companii fac parte din organizatia care dezvolta standardele pentru retelele Wi-Fi, asa ca WPA3 a fost conceput in baza colaborarii intense a tuturor acestor companii. Partea cea mai buna a WPA3 sta in faptul ca va oferi criptare personalizata pentru date, ceea ce va imbunatati serios siguranta utilizatorilor cand folosesc retele Wi-Fi publice, cele mai periculoase dintre toate.

Desi nu exista date cu privire la schimbarile aduse de catre WPA3, cercetatorii in securitate speculeaza faptul ca el va permite criptarea oportunista a transferului de date, adica fara a se face vreo autentificare in vreun fel. WPA3 va folosi o noua metoda de interconectare prin Wi-Fi intre divrse tipuri de gadget-uri, astfel ca e posibil ca pentru multe produse sa fie nevoie de update-uri importante pentru a putea folosi tehnologia.

WPA3 va oferi deasemenea criptare la 192 biti in baza unei tehnologii care este folosite pentru a cripta informatiile transmise intre ele de catre agentiile guvernamentale din SUA, sau chiar de catre unitatile militare. WPA 3 se anunta a fi un upgrade major pentru securitatea retelelor Wi-Fi din intreaga lume, standardul urmand a fi lansat oficial undeva in cursul anului 2018, dar implementarile vor avea nevoie de timp.