5G in Romania, Iata CAND vor fi Lansate PRIMELE Retele

5G in Romania va ajunge mult mai devreme decat iti imaginezi, cei de la ANCOM anuntand ieri care sunt planurile pentru lansarea acestor retele de telefonie mobila.

5G Romania Lansate PRIMELE Retele

5G este viitorul retelelor de telefonie mobila, atat in Romania, cat si oriunde altundeva pe planeta, insa in tara noastra cei de la ANCOM au stabilit frecventele pe care urmeaza sa fie construite viitoarele retele, dar si calendarul licitatiei pentru spectru. Cei de la ANCOM au luat decizia dupa consultari facute cu reprezentanti ai operatorilor de telefonie mobila care vor construi retelele 5G in Romania, astfel ca stim in sfarsit cum vor decurge lucrurile.

5G in Romania va ajunge cel mai devreme in 2020, conform celor anuntate de catre ANCOM, autoritatile romane spunand ca vor scoate la licitatie spectrul care cuprinde frecventele de 470 – 790 MHz, insa cel mai probabil abia in 2019. ANCOM va elabora pana in iulie 2019 documentatia necesara pentru a se putea face licitatia pentru spectrul viitoarelor retele 5G, aceasta urmand a fi organizata pana, cel tarziu, in decembrie 2019, deci e posibil sa aiba loc si mai devreme.

5G in Romania, Iata CAND vor fi Lansate PRIMELE Retele

5G a fost de la bun inceput anuntat in Romania ca urmand a fi pregatit pentru lansare undeva prin 2020, deci anuntul celor de la ANCOm nu face altceva decat sa confirme estimarile operatorilor de telefonie mobila. Intr-un an si jumatate operatorii vor avea timp sa se pregateasca atat pentru licitatia in care vor cumpara spectrul pentru viitoarele retele 5G, cat si pentru montarea echipamentelor in baza carora urmeaza sa functioneze aceste retele in Romania.

“ANCOM a dezbătut și adoptat astăzi împreună cu industria, în cadrul unei ședințe a Consiliului Consultativ, planul de măsuri și calendarul național privind alocarea benzii de frecvențe 470-790 MHz. Vom finaliza toată documentaţia acestei licitaţii, care înseamnă inclusiv preţuri de pornire, până în luna iulie 2019 şi vom încheia licitaţia pentru spectru cel târziu în decembrie 2019.”

5G vom avea in Romania de la Orange, Vodafone, Telekom si Digi Mobil, toti cei patru mari operatori de telefonie mobila anuntandu-si intentia de a crea infrastructura necesara pentru lansarea acestor retele. Nu se stie care dintre operatori va lansa primul o retea 5G, insa daca ar fi sa ma intrebati, as spune ca unul dintre primii trei, Orange facand un test in Romania luna aceasta, cei de la Telekom facand teste in Germania de ceva vreme, asa ca orice e posibil.