OnePlus va face o Noua Serie de Telefoane si mai Ieftine

OnePlus Serie Telefoane Ieftine

OnePlus este compania care a reusit sa faca telefoanele premium accesibile, ca pret, pentru toata lumea multumita prin lansarea unor modele care aveau suficiente caracteristici ale telefoanelor premium, dar si preturi mult mai mici decat modelele producatorilor populari.

OnePlus a anuntat ca in baza acestei strategii va face o noua serie de telefoane ieftine pe care o va lansa pentru clientii din intreaga lume, ea avand caracteristici ale modelelor premium, dar si pretul mic ale unor modele similare care sunt oferite de catre concurenta.

OnePlus incearca astfel sa atace si piata telefoanelor ieftine, cea care nu a fost chiar atat de mult in atentia companiei pana acum, dar cei mai afectati de aceasta decizie vor fi cei de la OPPO, Xiaomi, Huawei, Samsung, si nu doar atat.

“Astăzi, sunt foarte încântat să vă anunț că aducem experiența premium, emblematică, la care v-ați aștepta de la OnePlus la o nouă linie de produse smartphone mai accesibilă. Știu că acesta este ceva pe care mulți dintre voi și-l doresc de mult timp. Așa cum am făcut întotdeauna când încercăm ceva nou, vom începe relativ puțin cu această nouă linie de produse, introducând-o mai întâi în Europa și India.”

author avatar
Adrian Gabor Co-owner and Content Coordinator
Pasionat de tehnologie, sport si calatorii. Bun cunoscator al sistemului de operare iOS, iubitor de produse Apple, si specializat in rezolvarea diverselor probleme care sunt raportate de catre cititori. Co-fondator al iDevice.ro din pasiunea pentru terminale mobile, si tehnologie, actual editor sef, si dornic oricand de a avea parte de provocari noi in materie de tehnologie. Bun cunoscator al limbii engleze, si dornic sa descopere cele mai noi "secrete" ale gadget-urilor care ne fac viata de zi cu zi mai buna.