ATENTIONARE de la Politia Romana pentru TOTI Romanii din Tara

0

ATENTIONARE Politia Romana sanctiuni covid-19

Politia Romana a emis o noua atentionare foarte serioasa pentru romanii din toata tara, ea venind in contextul in care oamenii incep sa se relaxeze, desi pandemia de Coronavirus a inceput sa creasca din nou in intensitate in cam toata tara.

Politia Romana a mai emis atentionari de acest gen pentru clientii din toata Romania si in ultimele saptamani, astfel ca vorbim despre mesaje peste mesaje care din pacate par sa nu isi atinga tinta, iar asta pentru ca numarul de cazuri e in continua crestere.

“In ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.621 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 612 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 5 martie, 5.112 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 968.725 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.”