Guvernul Romaniei: Zeci de Mii de Vaccinuri AstraZeneca vor fi Distruse (VIDEO)

Guvernul Romaniei a anuntat in mod oficial astazi faptul ca zeci de mii de vaccinuri produse de catre AstraZeneca vor fi distruse de catre autoritati din cauza faptului ca vor expira la finalul lunii iunie, deci nu se pune problema donarii, sau a revanzarii lor.

Guvernul Romaniei a primit multe doze de vaccinuri AstraZeneca in ultimele luni, insa din pacate interesul vis-a-vis de vaccinarea cu ele a ramas foarte redus, astfel ca acestea 35.000 care expira pe 30 iunie reprezinta doar inceputul unui val de expirari care va continua toata vara daca dozele nu vor fi donate, sau vandute.

“Nu avem probleme cu depozitarea dozelor de vaccin, dar sigur că atâta timp cât consumul dozelor care sunt deja recepționate a scăzut, termenul de valabilitate este fix, este de șase luni, și într-adevăr avem circa 35.000 de doze de la compania AstraZeneca care sunt distribuite către centrele regionale de depozitare, către direcțiile de sănătate publică și centrele de vaccinare, care au ca termen de ieșire din valabilitate data de 30 iunie.

Puțin probabil, la acest moment, să putem utiliza până la finalul lunii iunie aceste doze și este puțin probabil, de asemenea, să poată să fie donate cuiva. Probabil că vor intra pe un mecanism, pe o procedură clară de distrugere a acestor doze, ca urmare a ieșirii din termenul de valabilitate.

Sunt multe țări care se confruntă cu această situație. Se acumulează date noi de stabilitate și este posibil ca în perioada următoare, atât FDA cât și EMA, cât și Agenția Europeană a Medicamentului, să decidă prelungirea termenului de stabilitate, pe baza studiilor, sigur, care vor arăta cu siguranță o stabilitate pe termen mai lung.”