Guvernul Romaniei: Vaccinare pe Transalpina in Aceasta Vara

0

Guvernul Romaniei Vaccinare Transalpina

Guvernul Romaniei a anuntat, prin Institutia Prefectului Valcea, organizarea unui centru de vaccinarea drive-through, pe Transalpina, la cea mai mare altitudine la care s-au facut vaccinuri pana in momentul de fata in Romania, ceea ce vine ca o veste grozava.

“Vaccinează-te la înălțime, printre nori!
Sub autoritatea Instituției Prefectului – Județul Vâlcea, sâmbătă, 17 iulie a.c., pe Transalpina, cea mai înaltă șosea din România, va fi deschis un centru de vaccinare de tip drive – through.
Centrul, unic în țara noastră, va funcționa pentru început doar în ziua de 17 iulie, în intervalul orar 10.00 – 18.00, în cadrul lui urmând să fie administrate serurile Pfizer și Janssen (vaccin în doză unică produs de compania Johnson&Johnson).
Facem precizarea că cei care aleg să se imunizeze împotriva COVID-19 cu serul Pfizer se pot prezenta pentru rapel la orice centru de vaccinare (fix sau mobil) din țară, în care se administrează acest tip de vaccin.
„Este o ocazie deosebită pentru cei care iubesc muntele și drumețiile să se bucure de priveliștea spectaculoasă pe care acest drum montan, unic în întregul lanț al Munților Carpați, o oferă. Centrul va fi amplasat chiar în punctul cel mai înalt al șoselei – Pasul Urdele, la altitudinea de 2.145 metri. Îi invit pe toți cei care încă nu s-au imunizat împotriva COVID-19 și vor să viziteze această zonă să treacă pe 17 iulie și pe la acest centrul de vaccinare. Cu siguranță va fi o experiență de neuitat. Fiecare persoană care se vaccinează este importantă și numai împreună, arătând că ne pasă de sănătatea noastră și a celor dragi, putem să învingem această pandemie”, a transmis prefectul județului Vâlcea, Sebastian Fârtat.
La acest centru de imunizare de pe șoseaua Transaplina se pot prezenta toate persoanele care doresc să se vaccineze împotriva COVID-19, indiferent de localitatea de domiciliu, doar cu actul de identitate și fără o programare prealabilă.”