Posta Romana: Anuntul Oficial, ce s-a Schimbat din 5 Iulie

Posta Romana schimbari 5 iulie

Posta Romana a facut un anunt oficial, pe care il puteti vedea mai jos, cu privire la o serie de schimbari importante care sunt facute incepand cu data de 5 iulie cu privire la trimiterile internationale, astfel ca de acum stiti ce se intampla.

“Compania Naţională Poşta Română aduce la cunoştinţa clienţilor săi că din luna iulie a.c., se schimbă datele privind admiterea serviciului internațional de corespondență, imprimat mic și prioritar.

Începând cu data de 5 iulie 2021, intră în vigoare noile date privind: admiterea serviciului internațional de corespondență imprimat și pachet mic PRIORITAR, limita maximă pentru serviciul de valoare declarată și admiterea sau nu a serviciului suplimentar ”Predare în mână proprie”, pentru corespondență, imprimat și pachet mic internațional RECOMANDAT sau cu valoare declarată.

De asemenea, cu aceeași dată, se schimbă și datele privind limitele maxime admise pentru greutate, valoare declarată, limitele de dimensiuni pentru colete simple și voluminoase, cât și admiterea sau nu, a serviciilor suplimentare Post Restant, Confirmare de Primire și Fragil, pentru colete internaționale PRIORITARE.

Având în vedere efectele pandemiei SARS-CoV-2, o serie de destinații internaționale oferite de Poșta Română la prezentare sunt temporar suspendate. Pentru a nu întâmpina greutăți în expedierea/primirea trimiterilor internaționale, vă invităm să urmăriți comunicatele CNPR, în care lista destinațiilor suspendate este actualizată permanent.”