RO-ALERT: Noua Controversa Privind Alertele pentru Inundatii

RO-ALERT este iar in centrul unei controverse dupa ce unii oameni au raportat faptul ca in cazul inundatiilor din vestul tarii mesajele de alerta au fost trimise dupa ce cel putin una dintre viituri a ajuns in anumite localitati, iar pentru asta exista o explicatie.

RO-ALERT a fost folosit de catre autoritati pentru a se trimite mai multe mesaje in momentul inundatiilor, ele venind pe masura ce s-a constatat ca exista o viitura care ajunge in diverse localitati, autoriatile spunand ca s-a actionat si in urma apelurilor primite la 112.

“Au fost mai multe mesaje RO-Alert date imediat după ce au fost constatate aceste fenomene. Sigur că, discutând cu colegii de la ISU pe seama telefoanelor pe care cetățenii de aici, din zonă, le-au dat la 112, apelul pe care l-au făcut la 112, noi am venit în foarte, foarte scurt timp cu zeci de pompieri, jandarmi, polițiști, am reușit să ajungem chiar aici, în zonă, ocolind viitura, pentru că nu puteam să ne deplasăm pe /aliniamentul/ râului și pompierii au reușit să avertizeze, să scoată din case o parte din cetățenii care au fost, așa cum bine ştiți, evacuaţi.”