Vaccinurile au Eficienta Ridicata in Randul Grupelor de Risc

Vaccinurile Eficienta Ridicata Randul Grupelor Risc

Vaccinurile au o eficienta foarte ridicata in protejarea persoanelor care fac parte din grupele de risc, autoritatile din Anglia ajungand la aceasta concluzie in urma unor studii facute in cazul celor care au fost imunizati cu ambele doze de vaccinuri Pfizer BioNTech sau AstraZeneca.

“Vaccinarea cu schemă completă este eficientă și în rândul grupelor de risc!
Un studiu efectuat de către Serviciul de Sănătate Publică din Anglia în care au fost monitorizați pacienți din 700 de cabinete de medicină de familie din UK arată că vaccinarea cu schemă completă este eficientă și în rândul grupelor de risc.
Este foarte importantă efectuarea schemei complete și vaccinarea vârstnicilor și a grupelor de risc!
Concluziile studiului:
Eficiența împotriva COVID-19 în cadrul grupelor de risc este între 30 – 60% după doza 1, indiferent de tipul de vaccin. Excepție fiind grupa de imunocompromiși, unde procentul de eficiență este de 4%.
Pentru ambele vaccinuri, eficiența crește considerabil după doza 2. În cazul grupului de imunocompromiși crește la 74%.
Studiul se bazează pe un număr de 5.642.687 persoane vaccinate cu schemă completă, din care 1.054.510 persoane din grupe de risc și 1.276.517 persoane cu vârste de 65 de ani și mai mare de 65 de ani.
Observație:
UK, în ultima perioadă suferă de o creștere mare de cazuri. În perioada aprilie – mai media cazurilor a fost de 2.400 cazuri noi /zi. În iunie au fost înregistrate 10.468 cazuri/zi și în ultima săptămână din iulie 45.159 cazuri noi/ zi.
Cu toate că numărul de cazuri noi/zi a crescut mult, magnitudinea este la 2/3 din valul anterior, dar decesele sunt la 1/30 din valul anterior.
În UK vârstnicii sunt vaccinați în proporție de peste 85-90%.”