iOS 15.2 a fost Lansat, Noutatile pentru iPhone, iPad, iPod Touch

iOS 15.2 Lansat Noutatile iPhone iPad iPod Touch

iOS 15.2 a fost lansat astazi impreuna cu iPadOS 15.2, astfel ca toate iPhone, iPad, iPod Touch pot avea instalata noua versiune a sistemului de operare chiar acum, iar ea vine cu toate schimbarile pe care le vedeti mai jos, conform listei de noutati publicata de Apple si in telefoane, sau tablete.

iOS 15.2 include raportul de confidențialitate a aplicațiilor, programul “Moștenire digitală”, precum și alte funcționalități și corectări de probleme pentru iPhone.

Intimitate

  • Raportul de confidențialitate a aplicațiilor, aflat în Configurări, arată cât de des v‑au accesat aplicațiile localizarea, pozele, camera, microfonul, contactele și alte date în ultimele șapte zile, precum și activitatea lor în rețea

ID Apple

  • Moștenirea digitală vă permite să desemnați persoane drept contacte de moștenire, pentru ca acestea să vă poată accesa contul de iCloud și informațiile personale în cazul decesului dvs.

Cameră

  • O comandă specifică modului macro, care permite comutarea la obiectivul ultra‑superangular pentru a realiza fotografii și filmări macro, poate fi activată în Configurări pe iPhone 13 Pro și iPhone 13 Pro Max

Aplicația TV

  • Noua filă Store vă permite să explorați, să cumpărați și să închiriați filme, totul dintr‑un singur loc

CarPlay

  • Hărți urbane îmbunătățite sunt disponibile pentru unele orașe în aplicația Hărți Apple, cu detalii precum benzi de întoarcere, zone mediane, piste de biciclete și treceri de pietoni

Această versiune include și următoarele îmbunătățiri pentru iPhone:

  • Funcționalitatea Mascare e‑mail este disponibilă pentru abonații iCloud+ în aplicația Mail, permițându‑le acestora să creeze adrese de e‑mail unice și aleatorii
  • Serviciul Găsire poate localiza un iPhone timp de până la cinci ore când dispozitivul este în modul Rezervă de mers
  • Aplicația Bursa vă permite să vedeți moneda corespunzătoare unui simbol bursier și să vizualizați performanța de la începutul anului la afișarea graficelor
  • Puteți acum să ștergeți și să redenumiți tag‑uri în Mementouri și Notițe

Această versiune corectează și următoarele probleme pentru iPhone:

  • Era posibil ca Siri să nu răspundă în timp ce rula VoiceOver și iPhone‑ul era blocat
  • Pozele ProRAW puteau părea supraexpuse la vizualizarea în aplicații terțe de editare foto
  • Era posibil ca scenariile HomeKit care includ o ușă de garaj să nu poată fi rulate din CarPlay în timp ce iPhone‑ul era blocat
  • CarPlay putea să nu actualizeze informațiile “În redare” pentru anumite aplicații
  • Era posibil ca aplicațiile de difuzare video în flux să nu încarce conținut pe modelele de iPhone 13
  • Evenimentele din Calendar puteau apărea într‑o zi greșită pentru utilizatorii Microsoft Exchange