Vasile Dincu: Informarea de Ultim Moment ce Vizeaza Razboiul din Ucraina

Vasile Dincu Informarea Ultim Moment Vizeaza Razboiul Ucraina

Vasile Dincu, ministrul Apararii, ii informeaza pe romanii din toata tara in legatura cu ceea ce se intampla in timp ce razboiul din Ucraina inca se desfasoara la granitele tarii, el avand o intalnire cu ambasadorii Suediei, Danemarcei, Estoniei, Lituaniei, si adjunctii celor din Finlanda si Norvegia, pentru a discuta evenimentele care au loc de mai bine de o luna.

Vasile Dincu spune ca s-a discutat despre problemele majore aduse de catre razboiul din Ucraina in aceasta regiune a Europei, unele dintre aceste tari avand granite directe cu Rusia, deci sunt extrem de interesate de cresterea nivelului de securitate pentru cetatenii lor, chiar daca nu toate dintre ele sunt membre ale NATO in momentul de fata.

“Am primit, marți, vizita unei delegații formată din ambasadori ai Suediei, Danemarcei, Estoniei, Lituaniei și adjuncții ambasadelor Finlandei și Norvegiei.
Discuția cu partenerii din Nordul Europei a fost concentrată în jurul provocărilor de securitate cu care se confruntă statele europene și pe impactul agresiunii Rusiei asupra arhitecturii de securitate europeană.

În contextul în care sunt convins că invazia Rusiei în Ucraina va avea un impact semnificativ asupra securității întregii Europe, pe termen mediu și lung, am subliniat necesitatea continuării consolidării posturii aliate, de la Marea Baltică la Marea Neagră, într-o manieră coerentă care să vizeze toate domeniile operaționale, concomitent cu aprofundarea cooperării și coordonării cu partenerii care împărtășesc valori comune.

Am reafirmat, cu acest prilej, solidaritatea României pentru Ucraina și faptul că țara noastră susține în mod necondiționat independența, suveranitatea și integritatea teritorială în granițele recunoscute la nivel internațional.

Nu în ultimul rând, am condamnat atrocitățile comise la Bucea și în alte orașe ucrainene și am transmis faptul că România sprijină investigarea, de către Curtea Penală Internațională, a tuturor crimelor comise în cadrul războiului brutal și absurd declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

Împreună cu reprezentanții celor șase țări am convenit să menținem dialogul și colaborarea în vederea sprijinirii Ucrainei, atât prin gestionarea fluxului de refugiați, cât și prin acordarea de ajutoare umanitare.”