Exercitii ale DSU Romania in Compania Echipelor Medicale din Italia, Germania

Exercitii DSU Romania Compania Echipelor Medicale Italia Germania

DSU Romania a continuat seria exercitiilor pe care le desfasoara la Targu Mures in aceasta perioada, iar acum vorbim despre unele facute in compania unor echipe medicale venite din Italia si Germania, ele instalandu-si si baze in cursul zilei de ieri.

DSU Romania a anuntat inca de zilele trecute faptul ca intentioneaza sa desfasoare o serie de exercitii in Targu Mures ca parte a EU-MODEX 2022, iar mai jos aveti toate detaliile in legatura cu ceea ce s-a intamplat acolo.

“EU-MODEX Târgu Mureș 2022. Ziua III.

Exercițiul a continuat și pe timpul nopții, astfel că echipele medicale sosite din Italia și Germania au finalizat instalarea bazelor, acestea devenind operaționale încă din zorii zilei.

Seria scenariilor a continuat atât în teren, cât și în interiorul bazei de exerciții, iar echipele de intervenție au desfășurat acțiuni specifice situațiilor pregătite de către organizatori, destinate în testării capacității de răspuns în cazurile date.

Pentru simularea cât mai reală a efectelor generate de situațiile de urgență, s-au utilizat elemente de decor precum coloranți, fum, machiajul victimelor, autoturisme avariate, manechine etc.

Activitatea în bază a fost urmărită îndeaproape de către domnul Secretar de Stat, dr. Raed Arafat, care a apreciat eforturile și implicarea fiecărui participant la acest exercițiu.

Implicarea voluntarilor a fost nelipsita și extrem de benefică pentru generarea cazurilor medicale, aceștia urmărind, de cele mai multe ori, punerea în dificultate a salvatorilor. Cea mai mare parte dintre voluntari sunt adolescenți și îi felicităm pentru timpul acordat acțiunilor noastre, chiar și de Ziua Copilului.

De asemenea, adresăm mulțumiri cetățenilor pentru suportul acordat în desfășurarea acestui amplu exercițiu internațional care este benefic profesioniștilor în salvarea de vieți, dar și comunității.

Vă reamintim că exercițiul se desfășoară în perioada 30.05-03.06.2022,* pe raza municipiului Târgu Mureș și are ca scop testarea procedurilor comune de intervenție, precum și utilitatea acestor exerciții pentru autorități, cât și pentru populație.”

author avatar
Redactia iDevice.ro