Ministrul Educatiei: Premiera pentru Invatamantul din Romania Anuntata Oficial Romanilor

Ministrul Educatiei Premiera Invatamantul Romania Anuntata Oficial Romanilor

Ministrul Educatiei a confirmat in mod oficial o premiera pentru invatamantul din Romania, iar asta deoarece autoritatile din Romania au decis sa puna spre consultare publica un program pilot pentru dezvoltarea conortiilor integrate pentru invatamant dual in tara noastra, ceva ce unii asteapta de foarte multa vreme pentru sistemul educational.

Ministrul Educatiei spune ca finantarea pentru realizarea acestor consortii integrate pentru invatamant dual va fi facuta prin Planul National de Redresare si Rezilienta, aceasta fiind o masura reper in proiectul Romania Educata, mai multe detalii cu privire la ceea ce presupune totul fiind publicate in cadrul comunicatului de mai jos.

“Ministerul Educației a lansat în consultare publică Ghidul Solicitantului „Program-pilot pentru dezvoltarea consorțiilor integrate pentru învățământ dual” în vederea deschiderii și susținerii unor rute profesionale complete pentru învățământul tehnic prin extinderea rutei duale la nivel universitar.

Pentru prima dată în România va fi implementat conceptul de consorțiu integrat pentru învățământ dual, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), o masură-reper în Proiectul România Educată. Acest apel de proiecte reprezintă operaționalizarea Reformei 4 – Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior.

Scopul programului-pilot constă în dezvoltarea unei educații duale centrate pe nevoile elevilor și studenților în strânsă legatură cu nevoile pieței muncii. Vor fi asigurate, în corelație cu piața muncii, diversificarea calificărilor, precum și creșterea numărului de absolvenți prin oferirea unui parcurs educațional complet pentru elevii înscriși în învățământul dual de nivel liceal, astfel încât aceștia să poată urma programele de învățământ universitar.

În același timp, a fost lansat în consultare proiectul unei medotologii-cadru de funcționare a consorțiilor în cadrul sistemului național de învățămaânt. Acestui apel îi sunt alocate 338 de milioane de euro pentru a finanța cel puțin 10 consorții regionale integrate pentru învățământ dual.

Fiecare consorțiu va primi finanțare pentru a construi și operaționaliza campusuri integrate pentru învățământ dual care să asigure atât infrastructura necesară unei pregătiri profesionale eficiente și relevante pentru nevoile pieței muncii, cât și infrastructura socială necesară pentru creșterea atractivității învățământului profesional (spații de cazare, masă, activități sportive și alte activități recreative). Infrastructura acestor campusuri va îngloba o importantă componentă de digitalizare. Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reformă, va asigura procesul de selecție, contractare și monitorizare a implementării.”