Atentionare Meteo Importanta de la ANM pentru Toata Romania

Atentionare Meteo Importanta ANM Toata Romania

ANM a emis o atentionare meteo foarte importanta pentru toata Romania in cursul acestei dupa-amiezi, autoritatile din Romania aducand in atentia romanilor faptul ca un nor de praf saharian se deplaseaza peste tara noastra pana in cursul zilei de sambata.

Administratia Nationala de Meteorologie explica mai jos de unde a pornit acest nor de praf saharian, si unde se indreapta, in momentul de fata, partea buna fiind ca el nu contine concentratii foarte ridicate de praf saharian, deci nu vom fi extrem de mult afectati de el.

ANALIZĂ CONDIȚII METEOROLOGICE ÎN ZONA ROMÂNIEI, în perioada 23 – 27.08.2022.

Incepând cu data de 23.08, la început în zona Moldovei (fig.1), apoi în extindere către sudul Romaniei (fig.2), circulația generală a aerului dinspre est către vest-sud-vest a favorizat transportul unei mase de aer ce conține particule de praf saharian de concentrații nu foarte ridicate.

Având în vedere ca în vecinătatea nord-estică a României, presiunea atmosferică s-a menținut relativ ridicată și că acest câmp de presiune relativ ridicată ocupă aproape toată partea de nord-nord-est a continentului, a fost favorizată pe de o parte circulatia estică a aerului la nivelul solului.

Pe de altă parte, staționarea sau concentrarea acestor particule de praf saharian în straturile de aer din imediata apropiere a solului (pentru că un câmp de presiune atmosferică ridicată este caracterizat de mișcarea aerului pe verticală, de sus in jos).

Concentrațiile de praf saharian nu sunt foarte ridicate, pentru că masa de aer care le conține a fost antrenată de circulația generală a aerului dinspre Asia peste Marea Neagră, Republica Moldova, sudul Rusiei și al Ucrainei și abia ulterior și peste România.