Soldatii Armatei Romane Continua Exercitiile cu Soldatii Americani

Soldatii Armatei Romane Continua Exercitiile Soldatii Americani

Armata Romana continua sa faca antrenamente cu soldatii americani care sunt dislocati in Romania ca parte a NATO in momentul de fata, astfel ca mai jos aveti un anunt privind colaborarea in cadrul instructiilor care au avut loc in Romania.

83 de ani de existență sărbătoriți prin instrucție multinațională!

Ziua de 31 ianuarie reprezintă o dată specială pentru Batalionul 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi” din Predeal. Aceasta marchează 83 de ani de la înființarea structurii prin ordinului Marelui Stat Major nr. 20571 din 31.01.1940.

Vânătorii de munte predeleni au sărbătorit cum știu cel mai bine, prin instrucție. De această dată, în tabăra de instrucție la munte iarna din raionul cabanei militare Diham. Alături de militarii români, la instrucție, se află și un pluton aparținând Batalionului 1/ Regimentul 502 Infanterie din Divizia 101 Aeropurtată a Statelor Unite ale Americii.

În cadrul perioadei de instrucție se urmărește formarea deprinderilor de bază pentru militarii americani la instrucția pe schiuri, dar și aprofundarea unor noțiuni specifice de instrucție alpină.

Totodată unul dintre obiectivele de instrucție îl reprezintă standardizarea procedurilor pe linia instrucției tactice, asfel încât militarii din cadrul structurilor care se pregătesc în raionul Diham să poată lucra integrat în cadrul unui exercițiu.

La ceas aniversar pentru Batalionul 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi”, 22 de soldați gradați profesioniști au fost avansați la gradul de fruntaș, ca recunoaștere a meritelor și dedicației dovedite la activitățile de instrucție ale unității.