Ministrul Educatiei Aproba Oficial Schimbari IMPORTANTE pentru Scolile din Romania

Ministrul Educatiei Aproba Oficial Schimbari IMPORTANTE Scolile Romania

Ministrul Educatiei anunta in mod oficial ce aprobari au fost schimbate pentru scolile si elevii din toata Romania, iar asta pentru ca vorbim despre masuri care erau asteptate de multa vreme, dar care abia acum ajung sa fie puse in aplicare, ceea ce desigur ca este o veste excelenta pentru multi elevi.

Ministrul Educatiei vorbeste mai jos despre programa pentru disciplina Educatie pentru schimbarile climatice, care a fost aprobata in mod oficial, dar si despre un ordin de ministru cu privire la dotarea laboratoarelor inteligente din scoli cu echipamente care sa imbunatateasca experienta de care au parte elevii.

“A fost aprobată programa școlară pentru disciplina opțională „Educație pentru schimbările climatice”, adresată elevilor din clasele a VII-a și a VIII-a. Este o certitudine faptul că schimbările climatice sunt consecința comportamentului nostru. Copiii au nevoie să înțeleagă cauzele și impactul acestor schimbări și, în aceeași măsură, să cunoască soluții pentru combaterea lor.

La elaborarea programei au fost avute în vedere rapoartele privind schimbările climatice și dezvoltarea durabilă. Elevii vor dobândi, la clasă, competențe precum: identificarea unor fenomene și a unor procese privind schimbările climatice, descrierea unor fenomene întâlnite în natură, formularea unor ipoteze cu privire la cauzele schimbărilor climatice. Competențele dobândite vor putea fi aplicate în timpul activităților practice organizate în cadrul Programului național „Săptămâna verde”.

Se aprobă Metodologia de evaluare și selecție, analiză și soluționare contestații a proiectelor depuse în cadrul apelului de propuneri de proiecte „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ secundar superior, a palatelor și a cluburilor copiilor”, prevăzută în Anexa care face parte integrantă din prezentul Ordin.

Direcția Generală Învățământ Preuniversitar, Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, Direcția Generală pentru Implementarea Proiectului „România Educată”, Direcția Generală Juridică și Control duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.”