Nicolae Ciuca: Aderarea la OCDE la fel de Importanta precum Aderarea la NATO

Nicolae Ciuca Aderarea OCDE fel Importanta Aderarea NATO

Nicolae Ciuca, premierul Romaniei, a anuntat ca aderarea la OCDE este, pentru tara noastra, un obiectiv de tara la fel de important precum cel privind aderarea la NATO, iar asta pentru ca tara noastra are nevoie de beneficiile pe care le aduce apartenenta la aceasta organizatie.

Accederea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică este un obiectiv de țară similar cu cele care au vizat aderarea noastră la Alianța Nord-Atlantică şi la Uniunea Europeană.

Desfășurarea procesului de aderare implică un efort intens și susținut, pe care Guvernul, autoritățile publice, forțele politice îl tratează cu maximă responsabilitate. Îl vom putea realiza cu sprijinul constant al tuturor partenerilor, mediului de afaceri și al societății civile pentru că implică reforme pe care cetățenii români le așteaptă de foarte mulți ani.

Astăzi am lansat, la Palatul Victoria, un proiect de asistență al OCDE de mare importanță pentru România – instituirea Comitetului Național de Productivitate. Această structură va realiza analize economice și statistice de care avem nevoie pentru a fundamenta politicile publice de creștere economică sustenabilă și convergență, iar rezultatele acestor analize vor fi comunicate în spațiul public prin intermediul unor rapoarte anuale.

Faptul că suntem angajați în procesul de aderare la OCDE în același timp cu implementarea reformelor din Planul Național de Redresare și Reziliență ne determină să abordăm aceste obiective în mod complementar și să finalizăm ambele programe prin reformele de care avem atât de mare nevoie pentru a deveni o economie performantă.

Împreună cu guvernatorul Mugur Isărescu, am participat la Conferința „România în OCDE: Spre clubul bunelor practici economice internaționale”, organizată de Banca Națională a României la mai puțin de două luni de la evenimentul găzduit de Guvern și dedicat mediului de afaceri.

Interesul investitorilor și contribuția lor la acest proces sunt de bun augur. OCDE își concentrează eforturile pentru dezvoltarea unor politici în domenii definitorii pentru economia viitorului precum transformarea digitală, tranziția verde, inteligența artificială sau protecția datelor, sectoare de foarte mare interes și pentru mediul de afaceri din România.

Am convingerea că drumul către aderarea la Organizație va deschide un nou capitol în modernizarea statului român. Va fi o oportunitate clară pentru transformarea profundă a administrației, a instituțiilor și a societății în ansamblul său, în beneficiul mediului de afaceri și al cetățenilor români.