Ministrul Educatiei: Declaratia de ULTIMA ORA cu o Atentionare pentru Elevi, un Mesaj pentru Profesori

Ministrul Educatiei Declaratia ULTIMA ORA Atentionare Elevi Mesaj Profesori

Ministrul Educatiei transmite printr-o declaratie de ultima ora o atentionare pentru unii dintre elevi, dar si un mesaj important pentru profesori, iar asta pentru ca Ligia Deca a spus intr-o conferinta recenta, ca din cauza grevei generale, elevii care vor sa mearga la universitati in alte state ale lumii, ar putea pierde ocazia, daca Bacalaureatul se da cu intarziere.

Ministrul Educatiei le spune deasemenea profesorilor ca indiferent de situatie, examenele nationale se vor tine, si daca se va ajunge la o amanare a acestora, ea va avea loc, insa in cursul verii vor fi gasite date la care probele sa fie sustinute, in principal cele de competente, care ar trebi sa inceapa pe 12 iunie.

“In ceea ce priveste modificarea anului scolar, noi vom face aceasta informare catre toti omologii din Uniunea Europeana, insa realist, calendarul de admitere in invatamantul superior din alte state, este deja stabilit, multe universitati au autonomie in a-si stabili propria procedura de admitere, si propriul calendar.

In aceste conditii, singura solutie realista, pentru a nu pierde posibilitatea de inscriere in alte sisteme educationale, este pastrarea calendarului actual de Bacalaureat. Inclusiv din acest motiv este imperios necesar sa revenim la scoala, cat mai curand posibil, chiar de saptamana aceasta.

Cred ca trebuie sa vedem situatia de azi, termenul pana la care se pot incheia situatiile scolare pentru clasa a – XII – a, si se pot face inscrierile pentru Bacalaureat, este 9 iunie. Pana la acea data, in functie de situatia pe care o vom avea si noi la minister, in functie de resursa umana disponibila, si in activitate, vom analiza si vom lua decizia, si o vom anunta in timp util.

Cu siguranta pana in 9 iunie vom sti daca ramanem in calendarul actual, si as incuraja sa plecam de la aceasta premisa, ca ramanem pe calendarul actual, sau daca va fi nevoie de o reprogramare a probelor de competenta pentru Bacalaureat, pentru ca acelea incep pe data de 12 iunie. Majorarea salariala, asa cum am mentionat, este aplicata pe grilele existente din legea 153, dar reprezinta un avans din cresterea pe noua lege a salarizarii.

In acest context a fost identificata o solutie, pentru ca asa cum stiti, la 1 ianuarie personalul didactic, si auxiliar, din invatamant, ajunsese pe maximul de grila. Personalul nedidactic a ajuns si el pe maximul de grila, alaturi de alte categorii incluse in anexa 8, prin ordonanta de urgenta adoptata pe 1 iunie de catre Guvernul Romaniei.”