Marcel Ciolacu: Deciziile de ULTIMA ORA privind ORORILE din Azilele de Batrani din Bucuresti!

Marcel Ciolacu a anuntat deciziile de ultima ora, care au fost luate de catre Guvernul Romaniei in urma ororilor care au fost descoperite in caminele de batrani din Bucuresti, si puteti vedea mai jos ceea ce transmite presedintele PSD in legatura cu felul in care trebuie sa fie tratata aceasta situatie grava.

Marcel Ciolacu a cerut unui numar de institutii din Romania sa se implice cu toata forta in rezolvarea situatiei, dar si tragerea la raspundere a celor care au gresit in perioada in care ar fi trebuit sa monitorizeze acele centre de ingrijire, presedintele PSD incrcand sa arate romanilor ca se implica activ in aceasta situatie.

“Vreau să fiu foarte clar, nu am nicio milă pentru ticăloșii care au creat aceste azile ale groazei, iar faptul că așa ceva a fost posibil ne arată un singur lucru: avem de-a face cu o problemă de fond, o problemă de sistem, un sistem corupt și inert. Acesta este adevărul. La fel ca și dvs., am văzut infractori, sunt peste tot în lume, asemenea ticăloși, asemenea cruzime, oameni dezumanizați total.

Cred că nimeni nu era pregătit pentru așa ceva; la fel, să vedem funcționari publici complici care, în loc să fie de partea acestor oameni, s-au vândut acestor ticăloși. Alături de colegii mei din Guvern, am discutat astăzi și avem trei priorități. În primul rând, toate centrele pentru copii, persoane vârstnice și persoane cu dizabilități – de stat sau private – trebuie verificate și reanalizate toate autorizațiile. Termenul va fi unul foarte scurt – o săptămână -, sub coordonarea prefecților.

În al doilea rând, solicit autorităților de drept toleranță zero față de grupurile infracționale care au jefuit aceste persoane total neajutorate. În afară de tratamentul la care au supus aceste persoane, le-au furat și bunurile, și casele, și pensiile. Complexitatea infracțiunilor este una care depășește imaginația noastră.

Am stabilit cu ministrul Justiției ca soluționarea acestor cauze să fie o prioritate. În al treilea rând, fac un apel către toate cultele din România, în primul rând către Biserica Ortodoxă, dar și către ONG-urile care activează în domeniul social: avem nevoie de implicarea dvs. pe tot ce ține de latura socială, asistență, în primul rând pentru persoanele vulnerabile.

Faptele petrecute în aceste azile ale groazei ne-au arătat, repet, o dezumanizare totală a unor persoane pe care eu nu le pot spune și nu le pot numi „oameni”. Ministerul Muncii, începând de luni, va sta de vorbă cu toți reprezentanții cultelor, cu Secretariatul Cultelor și, nu în ultimul rând, cu ONG-urile, pentru acorduri pentru implicarea în această activitate.”