Marcel Ciolacu Anunta Modificarile pentru Limitele Platilor cu Cash in Romania

Marcel Ciolacu Anunta Modificarile Limitele Platilor Cash Romania

Marcel Ciolacu a decis sa anunte in mod oficial ceea ce se intampla in cazul modificarilor pentru limitele platilor cu cash in Romania, iar asta pentru ca in urma discutiilor cu alte autoritati ale statului, s-a ajuns la concluzia ca trebuie impuse o serie de modificari, despre care vorbeste mai jos.

Am spus că voi fi mereu alături de micii întreprinzători și de oamenii simpli, fără excepție. În ultimele zile am avut mai multe discuții cu aceștia, cât și cu mediul de afaceri și cu reprezentanții sistemului bancar.

Și mi-au spus anumite lucruri de bun simț legate de măsurile venite de la ANAF și Ministerul Finanțelor legate de cash. Acești oameni nu sunt evazioniști, ci sunt cei pe umerii cărora se sprijină această țară!

Prin urmare, în prima ședință de Guvern voi revizui propunerile venite de la ANAF și Ministerul Finanțelor, pentru că datoria mea este să intervin atunci când lucrurile o iau într-o direcție greșită. Vocea oamenilor, a gospodarilor din mediul rural, a tuturor românilor este auzită de Guvern!

Toate limitele actuale de cash vor fi menținute, atât la persoanele fizice, cât și la cele juridice. Cu două excepții: plafonul de casă va fi de 50.000 de lei, iar avansul spre decontare 1.000 de lei/zi.

Am însă un mesaj pentru evazioniștii care au profitat de această discuție din spațiul public: voi veni peste voi! Voi veni și vă voi scoate din vămi, vă voi scoate din birourile instituțiilor statului, vă voi scoate de peste tot! Așa cum am început războiul cu cei care distrug viețile oamenilor cu păcănelele, nici voi nu veți scăpa!